De astăzi, edilul comunei Marga, Nicolae Beg, este membru AUR, după ce a semnat adeziunea în partidul condus de George Simion.
Semnarea adeziunii a avut loc în prezența liderului Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, prezent vineri la Reșița. Primarul din Marga se află la al treilea mandat, ultimul fiind câștigat din poziția de independent. Potrivit declarațiilor lui Simion, cel care a făcut pasul către AUR a fost Nicolae Beg, precizând că acesta a intrat în partid ca simplu membru, și nu pentru a prelua conducerea formațiunii la nivel județean.
„Săptămâna trecută, domnul primar din Marga a venit către noi, dumnealui a câștigat ultimele alegeri ca independent, manifestându-și dorința de a adera la proiectul AUR. Nu de a prelua conducerea la nivelul județului, nu de a ne cere vreo funcție la nivel local sau central, ci de a-și completa adeziunea.”, a spus George Simion.
Deși a fost prezentat ca un simplu membru AUR, discursul primarului din Marga lasă să se înțeleagă cu totul altceva. „Mă bucur că fac parte din echipa dumneavoastră. Este un proiect nou pentru mine. Eu nu am mai făcut politică la un nivel așa de înalt ca să fiu la conducerea unui partid împreună cu echipa. La fel cum nici în 2012, când am candidat la Marga, nu aveam habar de administrație, dar am învățat și se văd rezultatele. Nu prea sunt eu omul vorbelor, dar rezultatele se văd în comună. Mai sunt primari nemulțumiți, îi așteptăm să vină alături de noi în AUR. Ei știu când e momentul. Unii dintre ei m-au contactat, m-au sunat deja de ieri (joi – 18 mai n.r.), și m-au felicitat pentru pasul pe care l-am făcut.”, a spus Nicolae Beg.
În Caraș-Severin, AUR are 32 de organizații locale, dar nu are înființată, oficial, o filială județeană. Coordonatorul interimar al partidului la nivelul județului Caraș-Severin este Samuel Miclău.
CITEȘTE ȘI: AUR social-democrat în Caraș-Severin! Mocioalcă face jocurile pentru majoritate absolută în 2024!