Primarul din Luncavița: „Eu sunt omul faptelor, nu al vorbelor!”

primar luncavita nicolae velescu

Nicolae Velescu se declară mulțumit de activitatea anului recent încheiat, după ce a reușit să finalizeze mai multe investiții și să depună documentații pentru accesarea de noi proiecte.

În 2021, administrația locală din Luncavița a finalizat cu succes trei investiții, una dintre ele, modernizarea și dotarea școlii din Verendin, fiind recepționată în decembrie. Pentru celelalte două, recepția urmează să aibă loc în primăvară, după cum explică primarul Nicolae Velescu: „Am reușit să recepționăm școala de la Verendin, urmează DC 32 și școala de la Luncavița, unde am avut lucrări de modernizare. Pe parcursul anului trecut am recepționat și grădinița cu două grupe de la Verendin, construcție nouă și dotări, un proiect derulat cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional. Anul acesta vom aloca și partea noastră de cofinanțare pentru acest proiect, pentru a amenaja parcul din jurul grădiniței”.

Pe parcursul anului trecut, în satul Verendin, chiar lângă școală, a fost amenajat și un teren de sport, unde elevii își vor putea desfășura orele de Educație Fizică. Investiția nu a fost recepționată încă, gazonul sintetic ajungând în comună cu puțin înainte de căderea primei ninsori, astfel că administrația locală a amânat momentul montării sale pentru primăvară, când temperaturile vor permite acest lucru.

Nicolae Velescu vorbește și despre prioritățile anului 2022. În primul rând, este așteptată cu interes decizia Ministerului Dezvoltării cu privire la solicitările de finanțare depuse, încă de anul trecut pe Programul Național „Anghel Saligny”, pentru modernizarea a trei drumuri. De asemenea, Velescu mai are în vedere și realizarea unui parc fotovoltaic în comună.

„Am depus trei proiecte pe «Anghel Saligny», pentru trei drumuri. Este vorba despre un drum comunal, care face legătura între Luncavița și Verendin, un altul, tot de interes local, situat în zona terenurilor agricole ale localnicilor, și care, dacă am reuși să-l facem, ne-ar prinde tare bine. Cel de-al treilea tronson, care reprezintă prioritatea zero pentru mine, poate deschide drumul pentru comuna noastră spre muntele Semenic. Am purtat discuții pentru acest tronson și cu cei de la Consiliul Județean, rămâne însă de văzut dacă vom și primi finanțare pentru el, pentru că valoarea nu este mică. De asemenea, mi-am mai propus să accesez fonduri și pentru un parc fotovoltaic în comună. Este un proiect pe termen lung, dar m-aș angaja să fac o astfel de investiție, care nu poate aduce decât beneficii pentru UAT-ul nostru. Mai am și alte proiecte în cap, dar mai puține vorbe și mai multe fapte!”, a concluzionat Nicolae Velescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/