Administrația locală Forotic pregătește documentația pentru depunerea unui proiect în vederea reabilitării și modernizării școlii gimnaziale din centru de comună.
Primarul Alexandru Sporea mizează pe fondurile Uniunii Europene pentru a pune la punct Școala Gimnazială „Petru Oallde” din Forotic. Pe lângă renovarea unității de învățământ, se mai are în vedere și extinderea clădirii cu un corp nou. „Eu țin foarte mult la tot ceea ce înseamnă educație și copii, și am ales să modernizăm școala pe Componenta 10 din Planul Național de Redresare și Reziliență. Acum se lucrează la proiect și sunt încrezător în șansele noastre de reușită. Personal, mi-aș dori să construim încă un corp, să facem clasele mai mari și mai aerisite, inclusiv pe cele existente să le modificăm, să reorganizăm, dar asta numai în urma devizului primit de la proiectant, care ne va spune dacă ne încadrăm în suma finanțată prin program și care este de aproximativ 320.000 de euro.”, ne-a declarat primarul Alexandru Sporea.
O altă investiție necesară elevilor din Forotic, despre care edilul a mai vorbit în trecut, ar fi cea de amenajare a unui teren de sport în imediata apropiere a unității de învățământ.