Primarul din Brebu, găsit de ANI în stare de incompatibilitate

Primarul comunei Brebu, din nou în atenția presei, după ce Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă pe motiv că soția acestuia a beneficiat de avantaj patrimonial, prin directa sa dispoziție. De numele primarului din Brebu se leagă și cazul APIA privind fraudarea fondurilor europene acordate sub formă de subvenţii pentru întreţinerea păşunilor.

Într-un comunicat emis de Agenția Națională de Integritate, Roșca Viorel Mitea, primar al comunei Brebu, județul Caraș-Severin este acuzat de conflict de interese administrativ. În calitate de primar, în mandatele 2012 – 2016 și 2016 – 2020, edilul a semnat două dispoziții, în urma cărora soția acestuia a obținut un avantaj patrimonial. În acest caz, primarul a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004.

Potrivit prevederilor legale, art. 70 din Legea nr. 161/2003 face referire la „conflictul de interese: persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative”. Conform legii 161/2003, art. 76, „Primarii şi viceprimarii sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I. (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.

Primarul comunei Brebu a depus deja un punct de vedere la dosar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/