Primarul din Berzasca, dispus să renunţe la independenţă. Nu şi pentru USR!

untitled design set 970x90 px

Aflat la cârma comunității din Clisura Dunării de mai bine de două decenii, Petru Nicolae Furdui e pregătit să-și depună candidatura pentru un nou mandat la șefia instituției pe care actualmente o conduce. Deși nu exclude varianta de a renunța la statutul de primar independent Furdui înlătură totuşi din start o posibilă candidatură din partea Uniunii Salvați România.

De-a lungul timpului, primarul din Berzasca a fost un exemplu viu al faptului că electoratul nu a mizat pe ideea apartenenței politice, ci a votat omul, dovadă că inclusiv astăzi acesta se află la cârma comunității din Clisură. Întrucât peste doar câteva luni cetățenii vor avea din nou ocazia să-și aleagă reprezentantul, edilul-șef nu este 100% convins de faptul că dezvoltarea Berzascăi va depinde de pasul pe care acesta urmează să-l facă sau nu înspre o anumită formațiune politică.

„Nu voi candida din partea USR. Vreau să vă spun că cele mai multe realizări ale mele se datorează fondurilor europene, iar acolo nu contează culoarea politică. Berzasca se va dezvolta datorită strategiei pe care o realizează, nu datorită faptului că vreun lider politic și-a manifestat interesul de a dezvolta comuna. Repet, decizia unuia dintre liderii importanți din Caraș-Severin, deputatul Luminița Jivan, de a aduce cât mai mulți bani în județ este lăudabilă și o felicit pe această cale. Dar nu apa, nu canalul, nu școala, nu căminul sau grădinița aduc valoare adăugată unei comunități. Poți să pui aur pe jos oamenilor dacă nu au ce să mănânce. Degeaba ai făcut ce ai făcut atunci.”, a ținut să scoată în evidență, pentru expressdebanat.ro, primarul Furdui.

Având o relație foarte apropiată cu oamenii pe care-i conduce, șeful administrației publice locale din Berzasca punctează că orice schimbare în plan politic pe care o are în gând nu va cunoaște materializarea fără o consultare cu cetățenii, decizia finală în acest sens urmând să fie rezultatul unui acord comun: „Orice posibilitate nu trebuie exclusă! Repet, sunt un om corect, onest, am luptat și voi lupta. Oamenii m-au susținut în demersurile pe care le-am făcut. Oamenii sunt acolo, restul vom alege ceea ce este mai bine pentru ei”.

Deși o bună parte din viață a petrecut-o la primărie, conștient de faptul că la un moment dat se va ivi persoana care să-l înlocuiască, edilul Furdui subliniază că îi este greu să se retragă, deoarece încă mai are de luptat pentru comunitatea sa. În plus, marea temere a primarului nu are legătură cu venirea la putere a unui suflu nou, ci cu susținerea pe care acesta o poate avea în spate, o susținere, poate, deloc sănătoasă pentru interesul omului de rând.

„Sunt de 24 de ani în administrație. Jumătate din viața mea am petrecut-o la primărie. M-am gândit să mă retrag, dar cred că îmi e greu pentru că încă simt că mai pot, nu din alt motiv. Totodată, să știți că e bine să vină și oameni noi, e bine să vină schimbarea. Să nu credeți că cineva e de neînlocuit și eu cred că, la un moment dat, e timpul să te dai la o parte, în condițiile în care vine ceva din spate. În acest sens s-ar putea să apară cineva care are o susținere, tocmai de aceea trebuie luptat ca susținerea respectivă să fie una corectă. De multe ori se zice că ar trebui să-ți crești oameni pe lângă tine. E foarte adevărat! Dar nu poți să crești oameni contra voinței lor.”, a concluzionat edilul-șef din Clisura Dunării, Petru Nicolae Furdui.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/