„Este o mare ipocrizie! Liberalii schimbă toți șefii, fără nicio jenă, cu oamenii lor!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Senatorul PSD de Caraș-Severin Ionuț Chisăliță îi acuză pe liberali de ipocrizie după ce, în prealabil, aceștia au susținut că social-democrații au politizat toate instituțiile publice. Ajunși la putere, liberalii schimbă tot ce pot!

Numirea unor membri PNL pe funcții de conducere în instituțiile cărășene, fără a se organiza vreun concurs, reprezintă o minge ridicată la fileu pentru social-democrați, care, atunci când se aflau la putere, erau acuzați că singurul criteriu pe baza căruia împart funcții este cel politic. Acum e rândul lor să arate cu degetul înspre PNL. A făcut-o chiar senatorul Ionuț Chisăliță, într-un interviu acordat pentru Express de Banat. „Asta este o mare ipocrizie. Adică cei de la PNL urlă că noi am schimbat șefii de instituții deconcentrate și ei vin acum și schimbă tot fără nicio jenă, cu oamenii lor din partid?! Să reglementăm odată asta sau să facem un corp de funcționari profesioniști care să ocupe funcții pe bază de concurs. Dar pe mandat, pentru că, altfel, ajungem în situația în care acei oameni rămân acolo pe viață și fac orice vor. Să le facem pe un contract de management de patru ani! Să nu-i facem directori funcționari pe viață”, a comentat parlamentarul PSD de Caraș-Severin.

Chisăliță e la curent cu toate schimbările care s-au produs la nivelul instituțiilor publice din Caraș-Severin din momentul în care PNL a venit la guvernare. „La Învățământ, la ITM, la DSV, au schimbat și nu am văzut concurs. Sau ei încalcă legea?! Ei urlau din gură de șarpe să nu politizăm aceste instituții, iar ei acum își aduc oamenii în funcții de deconcentrate și nu mai spun nimic. Ar trebui să existe o discuție la nivelul clasei politice, să schimbăm doar cu profesioniști care aplică programul de guvernare al partidului care e la putere”, mai spune senatorul Chisăliță.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/