Primarul din Băuțar, mulțumit de constructorul care execută lucrările la canalizare!

romeo raduta

Introducerea sistemului de canalizare în comuna Băuțar se derulează în ritm alert, spre mulțumirea primarului Romeo Răduță. Demarate în vara acestui an, lucrările se derulează prin Programul Național de Dezvoltare Locală și însumează aproximativ 25 de milioane de lei.

„Sunt foarte mulțumit de felul în care se mișcă constructorul. A început prin iunie – iulie, iar la Bucova rețeaua este realizată undeva în proporție de 60 – 70%, în timp ce la nivel de comună, de 15 – 20%. Se lucrează acum cu patru echipe pe drumul național și vă spun sincer sunt foarte mulțumit de acest constructor.”, a explicat primarul Romeo Răduță.

Pentru că proiectul nu vizează întreaga suprafață a unității administrativ-teritoriale, primarul din Băuțar a depus o cerere de finanțare la Compania Națională de Investiții tocmai pentru a extinde atât rețeaua de apă existentă, cât și pe cea de canalizare, aflată în lucru. „Am depus la CNI solicitări pentru extinderea rețelelor de apă și canalizare, însă cum aici lucrurile decurg tare greu, nu avem niciun răspuns și nu știm nici în ce măsură vom primi finanțare. Rămâne de văzut dacă ne vom reorienta”, a mai precizat primarul din Băuțar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/