Consilier local: „Colterm în moarte clinică, ținut pe aparate de procedura insolvenței”

Colterm Timisoara

Roxana Iliescu, consilier local Pro România, nu vede cu ochi buni intrarea în insolvență a societății de termoficare a Timișoarei. „Marii reformatori și băieții deștepți, salvatori ai Colterm, s-au dovedit a fi niște indivizi rupți de realitate, cu zero viziune și zero experiență”, consideră alesul local.

Decizia de intrare în insolvență a Colterm este dur criticată de către Roxana Iliescu. Consilierul local Pro România susține că societatea de termoficare a Timișoarei se află într-o situație critică, iar decizia alegerii ca administrator judiciar a firmei RomInsolv nu este una deloc bună. Asta în condițiile în care două companii din portofoliul RomInsolv au ajuns în faliment.

Colterm în moarte clinică, ținut pe aparate de procedura insolvenței! „În CA au luat decizia de a propune judecătorului , RomInsolv, una dintre cele mai mari firme de insolvență… au gestionat printre altele și insolvența la Oltchim, au fost câțiva ani și la RADET în București (…) Alegerea CA pentru RomInsolv este o măsură bună”, a declarat, printre altele, primarul Fritz, în conferința de presă în care a anunțat intrarea în insolvență a Colterm SA, despre administratorul judiciar “selectat” de CA Colterm. Ce a omis să spună primarul Fritz este faptul că ambele societăți nominalizate, din portofoliul administratorului judiciar RomInsolv, Oltchim și RADET, au ajuns în faliment”, a atras atenția Roxana Iliescu.

Consilierul local Pro România îl critică pe primarul Fritz pentru că a afirmat că procedura de insolvență va ajuta Colterm.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Marii reformatori și băieții deștepți, salvatori ai Colterm, s-au dovedit a fi niște indivizi rupți de realitate, cu zero viziune și zero experiență. Ne trezim astăzi cu explicații de ce înseamnă “procedura insolvenței” din partea primarului Fritz care nu are reprezentarea nici faptică și nici măcar teoretică a ceea ce ar însemna procedura insolvenței măcar pentru un butic amărât, darămite pentru Colterm! Să afirmi faptul că procedura insolvenței ne ajută și să vorbești despre Planul de reorganizare care va salva societatea, nu mai este deloc realist, în contextul în care, printre altele, la datoriile deja existente, ți s-au adăugat în acest an: amendă de 21 milioane euro; aproximativ 12 milioane euro de plată a Certificatelor de CO2 pentru conformare pe 2020- scadente în 30 aprilie 2022; probabil, alte 12 milioane euro pentru conformare pe anul 2021, scadente tot în 30 aprilie 2022; în cazul în care nu se vor plăti sumele scadente în 30 aprilie 2022, vom încasa alte amenzi”, a detaliat Roxana Iliescu.

Mai mult, alesul local susține că în cazul în care va exista un plan de reorganizare, acesta va ajunge spre aprobare pe masa creditorilor într-un an și jumătate, în cel mai optimist scenariu. Totodată, Roxana Iliescu crede că intrarea în insolvență a prins Colterm „cu izmenele în vine”.

În concluzie, insolvența putea să vină în ajutor și puteam crede în reinserția în economie a acestei societăți, în cazul în care nu s-ar fi făcut greșelile majore din acest an. Insolvența nu-ți finalizează lucrările în curs care blochează asigurarea agentului termic în casele, școlile și spitalele timișorenilor, nu-ți aduce cărbune în curte și nici nu-ți plătește factura de gaz. Acum că am trecut și de “hopul” insolvenței, sunt curioasă în ce noapte la ora 3 se va decide că soluția definitivă în cazul Colterm este falimentul?!”, a conchis Roxana Iliescu.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/