Primarul de Berliște și vicele de Slatina Timiș, de la PNL, în echipa Hurduzeu!

hurduzeu oravicean psd
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

După Rusu, Ișfan, Pohanka și Danu, astăzi au confirmat trecerea de la PNL la PSD alți doi aleși locali din Caraș-Severin!

„Tot mai mulţi aleşi locali care au dovedit că se poate și la noi se alătură proiectului meu pentru Caraș-Severin. Îi mulţumesc primarului comunei Berliște, domnul Nicolae Orăvicean, că a acceptat invitaţia mea de a veni în echipa Partidului Social Democrat. Este unul dintre edilii din Caraș foarte apreciaţi în comunitatea sa, arătând cu prisosinţă că omul sfinţeşte locul. Faptul că a decis să vină alături de mine şi echipa mea este o veste excelentă în perspectiva alegerilor din 9 iunie. Vântul schimbării se simte şi la noi în judeţ. Tot astăzi ni s-a alăturat şi domnul viceprimar din comuna Slatina Timiș, Vasile Dragomir. Încrederea pe care mi-o arată tot mai mulţi aleşi locali serioşi şi harnici mă onorează şi mă obligă să fac tot posibilul ca programul de guvernare locală pe care îl vom prezenta în perioada următoare să fie pus în aplicare, să nu rămână doar nişte vorbe pe hârtie. Îmi doresc foarte mult ca aceste alegeri să stea sub semnul speranţei că se poate și în Caraș.”, a anunțat Silviu Hurduzeu, președintele PSD Caraș-Severin, candidatul social-democraților pentru Consiliul Județean.

hurduzeu vasile dragomir slatina timis

Trecerea lui Nicolae Orăvicean la PSD a fost vehiculată de mai multă vreme și a devenit clară în momentul în care, la Express Live, primarul de Berliște a recunoscut că nu se mai simte bine într-un PNL în  care nu mai există respect, iar jignirile sunt la ordinea zilei. Hurduzeu a amintit și de implicarea sa în problemele comunității din Berliște și localitățile învecinate.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

„În mandatul meu de preşedinte de CJ (2016 – 2020), am reuşit asfaltarea drumului judeţean 573A în satele Rusova Nouă şi Rusova Veche care aparţin de comuna Berlişte. Deşi proiectul reabilitării în întregime a DJ573A este aprobat pentru finanţare în cadrul Programului Naţional „Anghel Saligny” încă din 2022, în mod inexplicabil, nici până acum nu s-au semnat documentele cu Ministerul Dezvoltării. Îmi asum angajamentul că acest obiectiv de investiţii va fi o prioritate: fără amânări la infinit, fără scuze şi, mai ales, fără blocaje administrative nejustificate. Este corect şi firesc ca şi locuitorii din Vărădia sau Vrani, care îşi rup maşinile pe o şosea ciuruită, să beneficieze de un drum refăcut în următorii ani. Oamenii s-au săturat de scuze şi acuze. A venit şi vremea faptelor.”, a mai comentat Hurduzeu.

Totodată, liderul PSD Caraș-Severin l-a asigurat de toată susţinerea sa pentru proiectele importante pe care le-a gândit pentru comunitatea pe care o reprezintă cu cinste și pe Vasile Dragomir.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/