Primarul comunei Dumbrăvița spune că măsura carantinării localității pe care o conduce trebuie să înceteze, pentru că restricțiile suplimentare nu dau rezultate. Rata de infectare a crescut în ultimele 14 zile, potrivit raportărilor oficiale.
În urmă cu două săptămâni, data la care a fost instituită carantina în Dumbrăvița, rata de infectare era de 6,70 la mia de locuitori. Sâmbătă, la data la care Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis prelungirea carantinei cu încă 7 zile, rata ajunsese la 8,54. Luni, rata raportată a fost de 7,85/mia de locuitori.
CITEȘTE ȘI: Carantină prelungită cu încă o săptămână în Dumbrăvița. Decizia CJSU
„Este deja mai mult decât evident că decizia de carantinare a Dumbrăviței nu dă rezultatele dorite. Am făcut tot ce am putut pentru a-i convinge pe decidenți să nu fie prelungită carantinarea localității noastre. În Comitetul Județean pentru Situații de Urgență au votat împotriva prelungirii MAPN, MAI, Consiliul Județean și Timișoara. Din păcate, majoritatea formată din ceilalți componenți, reprezentanți ai deconcentratelor, a votat pentru. Pentru că nu îi afectează și nici nu îi interesează, iar noi avem de suferit.”, a scris primarul Dumbrăviței, Horia Bugarin, pe Facebook.
La rândul său, Alin Nica, președintele CJ Timiș, a militat pentru ridicarea restricțiilor suplimentare în Dumbrăvița.
„Cred că este clar pentru toată lumea că locuitorii din comunele periurbane se îmbolnăvesc, în cea mare măsură, în Timișoara. Chiar dacă, administrativ, localitățile carantinate au primării, atunci când vorbim despre situația epidemiologică, ar trebui să privim tot tabloul, adică Timișoara și cele 4 comune ca un întreg. Sigur că ar fi fost mai simplu să tratez problema ca un funcționar dar eu refuz să fac acest lucru. Oamenii au nevoie de libertate de mișcare, trebuie să muncească, să trăiască. Sub nicio forma nu vreau să se înțeleagă că îndemn pe cineva să nu respecte regulile. Apelul meu se adresează reprezentanților autorităților pe care îi încurajez să aibă inițiative și idei care să vina în sprijinul și în folosul oamenilor, nu împotriva lor.”, a explicat Alin Nica.
Măsurile luate de primăria din Dumbrăvița
La sugestia unui locuitor, cei din primărie au notificat spațiile comerciale în care numărul clienților este ridicat și au cerut limitarea intrării acestora, concomitent, în magazin.
„Respectarea distanței legale între cetățeni, angajați și clienți, respectarea măsurilor de igienă, respectiv purtarea corectă a măștii pe față și folosirea dezinfectantului. Toate aceste măsuri pot ajuta la scăderea semnificativă a ratei de infectare înregistrată în Dumbrăvița, ieșirea din carantină și evitarea emiterii unui nou ordin de carantinare a comunei!”, au transmis autoritățile locale.
Cea mai recentă informare la nivel județean indică 4 localități în care rata de infectare a depășit 6 la mia de locuitori. Este vorba despre Chevereșu Mare (6,87/mia de locuitori), Moșnița Nouă (7,11/mia de locuitori), Dumbrăvița (7,85/mia de locuitori) și Recaș cu 8,42 la mia de locuitori. Recașul nu a intrat deocamdată în atenția autorităților pentru carantinare. În Timiș, rata de infectare este de 3,4 la mia de locuitori.
Foto: IPJ Timiș