Primarul Borduz a recuzat judecătorul

Judecat pentru deturnare de fonduri europene alături de alte şase persoane, edilul-şef din comuna Fârliug continuă să-şi susţină nevinovăţia şi să se declare o victimă a jocurilor politice care ar fi urmărit, de fapt, discreditarea fostului său şef de partid, Sorin Frunzăverde.

Instanţa Judecătoriei Reşiţa i-a condamnat pe cinci dintre inculpaţii în dosarul deturnării de fonduri europene de la Dezeşti, după ce fiecare dintre aceştia şi-a recunoscut vinovăţia. Au scăpat cu toţii cu pedepse neprivative de libertate, magistratul apreciind atitudinea lor sinceră şi aplicând condamnări cu suspendare. Ion Borduz şi Mircea Duşan Olar sunt singurii care s-au declarat nevinovaţi şi încearcă de un an să dovedească asta. Sentinţele date până acum în cauză l-au cam descurajat însă pe primarul Borduz, astfel că avocatul acestuia a cerut ca dosarul să fie analizat în continuare de un alt complet, mai exact, de un alt judecător decât cel care s-a pronunţat deja în dosar, atunci când i-a condamnat pe ceilalţi inculpaţi.

„Am formulat cerere de recuzare a preşedintei completului de judecată, întrucât dumneaei s-a pronunţat în acest dosar şi personal a formulat o cerere de abţinere, considerând că prin sentinţa dată s-a pronunţat şi în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Borduz. Am motivat pe larg cererea de recuzare, considerând că este pe deplin admisibilă. În cazul în care va fi respinsă cererea de recuzare, vom formula o cerere de strămutare, cerere ce o vom adresa, conform noilor modificări, Curţii de Apel Timişoara”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin. Rămâne acum ca cererea de recuzare să fie soluţionată într-un fel sau altul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/