Primarul Felix Borcean face muncă în folosul comunității. Banii merg către Spitalul Municipal din Caransebeș. Edilul din Caransebeș s-a alăturat astfel proiectului Clubului Rotary de a amenaja un stand în zona Teiuș, în cadrul Serbărilor Cetății de unde se poate servi un gulaș cald contra sumei de 20 de lei.
„Am gustat gulașul, e foarte bun! Păcat că vremea nu este mai primitoare acum, dar cred că în aceste zile cei care doresc să servească și altceva decât preparate la grătar pot să încerce o porție de gulaș de aici, de la standul Rotary, mai ales pentru că este pentru o cauză nobilă. Banii care vor fi adunați vor folosi pentru cumpărarea de aparatură medicală pentru spitalul nostru”, ne-a declarat Felix Borcean, care s-a pus pe treabă și a servit doritorii cu o porție de gulaș din ceaunul cald.
Rotarienii s-au mobilizat și, sub îndemnul „Ajută azi că poate mâine ai și tu nevoie de ajutor”, propun gugulanilor care vizitează Parcul Teiuș cu ocazia Sărbătorilor Cetății, să pună umărul la însănătoșire sau la păstrarea sănătății. Acțiunea de strângere de fonduri ajută la utilarea Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș cu aparatură medicală, ce constă într-un bronhoscop, două monitoare funcții vitale pentru nou-născuți și două defibrilatoare. Proiectul este mai amplu și prevede refacerea instalațiilor de administrare de gaze medicale (oxigen) în secția de Anestezie Terapie Intensivă și Blocul Operator al spitalului, dar și utilarea saloanelor cu mobilier primit din dezafectarea unui spital din UE. Mobilierul va fi adus de către membrii Rotary Club Caransebeș în viitorul apropiat.
„Puteți sprijini această acțiune prin cumpărarea unui gulaș de la cortul nostru, iar fondurile strânse le vom folosi la realizarea acestui proiect important pentru urbea noastră”, menționează organizatorii care mulțumesc primarului Borcean pentru implicare. De altfel, și Primăria și Consiliul Local Caransebeș contribuie cu 6.000 de euro la acest proiect important.