Primăriile, obligate să adune bani ilegal?! „E o mafie în toată țara privind chestiunea deșeurilor”

Întârzierea punerii în funcțiune a centrului de management al deșeurilor în Caraș-Severin a generat o sumedenie de probleme în relația operatori de salubritate, administrații publice locale și cetățeni. Un primar din Caraș-Severin reclamă faptul că este obligat să adune bani de la cetățeni printr-un tertip care contravine legii!

Primarul comunei cărășene, Nicolae Orăvicean, spune că e o mare problemă cu deșeurile, întrucât sarcina colectării gunoiului din comune nu aparține primarilor, însă toată lumea tace și lasă o nebuloasă care e convenabilă și care, evident, se răsfrânge asupra administrațiilor publice locale. Orăvicean spune că, legal, Primăria are doar obligația de a preda gunoiul din școli, dar și pe cel pe care-l produce instituția publică unui colector, nu să adune Primăria banii de la cetățeni pentru colectarea gunoiului, acest lucru fiind o ilegalitate: „Se cunoaște situația din județul Caraș-Severin, se cunoaște că un deponeu trebuia dat, de 2-3 ani, nu știu exact, în folosință, care nici acum nu s-a dat. Se cunoaște că de 2 ani s-a ținut o licitație și s-au stabilit operatorii care vin să colecteze, dar acești operatori sunt nevăzuți, necunoscuți, adică fantomă”, spune Orăvicean.

Edilul-șef spune că singura componentă pe care o poate subvenționa Primăria, printr-o hotărâre de consiliu, se referă la cheltuielile de transport ale operatorului. Primarul merge mai departe și spune că, în problematica deșeurilor, există un cerc vicios, pentru că totul a fost pus pe umerii primarilor. Un fel de șantaj, în complicitate, pe care Orăvicean nu s-a sfiit să-l reclame atât la Ministerul Mediului, la Garda de Mediu, cât și la Guvern.

Nicolae Orăvicean povestește, pentru expressdebanat.ro, despre situația din urmă cu doi ani, când operatorul cu care Primăria avea contract nu a mai vrut să colecteze. Motivul? Cetățenii nu au acceptat să plătească prețuri exorbitante pentru colectarea deșeurilor: undeva la 14 lei de persoană/lună: „Avea monopolul această SC Ecologica Văliug, împreună cu altă firmă fantomă, Green Ecobauer SRL Reșița, niște indivizi care au zis că: «hai să facem o afacere din asta pe spatele primăriilor» și au mărit prețul în fiecare an, de trei ori pe an. Și tot ne cereau să dăm noi hotărâri și să semnăm acte adiționale la contract, ceea ce eu nu mi-am asumat”.

Singurul preț tras de păr și abia acceptat de cetățenii din Berliște este de 5 lei/persoană. De ce? Pentru că abia se reușește colectarea în proporție de 30-40% din gospodării, oamenii neavând bani să-și plătească taxele și impozitele.

În lipsa acceptării unui preț majorat, în comuna Berliște o perioadă a fost întreruptă colectarea, până când a venit un alt operator, cu care Primăria a făcut un contract provizoriu, operator care și el a pretins bani publici pentru motorină, astfel încât să poată transporta gunoiul.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Contract tripartit la Berliște pentru colectarea gunoiului

După câteva eșecuri, Primăria Berliște are, în momentul de față, un operator serios, însă nici această firmă nu a acceptat să meargă să facă contract cu cetățenii, așa cum spune legea, motiv pentru care Primăria luat hotărârea să facă o formă de contract tripartit: contract semnat și de cetățeni „prin care să avem un angajament din partea lor, astfel încât noi apărem o structură care face servicii pentru colector. Adică eu fac serviciul de adunat bani, ceea ce este ilegal. Eu nu am voie să adun de la cetățeni pentru operatorul care-mi ridică gunoaiele”.

Ca să ridice Primăria gunoaiele, subliniază edilul, aceasta trebuie să se acrediteze ca operator, să aibă mașini de colectare cu licențe etc., lucru care-l face pe Orăvicean să afirme că „este o mafie în toată țara privind gestiunea deșeurilor. Toată legislația e gândită pentru operatori! Adică cum să exploateze și cetățeanul, și administrațiile publice locale. Asta e. Să dăm de la buget cât mai mulți bani ca să susținem niște firme care văd că sunt abonate. Alea în toată țara au intrare. Și domnii din clasa politică, și din Parlament văd că votează legi favorabile acestor firme”.

Faptul că prețul gunoiului abia este suportat de o parte din cetățenii din Berliște, restul oamenilor declarând că nu produc gunoi, e o problemă care trebuie să ia sfârșit. Însă abia după finalizarea deponeului. În sensul că operatorul va încheia contract direct cu cetățeanul și, în funcție de asta, îi ridică sau nu gunoiul. Altfel, „în povestea asta, contract cu Primăria, eu nu pot să mă văd și nici nu am oameni să mă duc de fiecare dată ca să văd cine predă și cine nu predă gunoiul. Iar operatorul care colectează nu poate să facă chestiunea asta, căci el nu știe cine-mi plătește mie sau nu”, concluzionează Orăvicean.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/