Primarii s-au asociat. Vor viață mai ușoară pentru 35.000 de locuitori!

După spitale, decizia de desființare a serviciilor fiscale din orașele județului a afectat cel mai mult comunitățile locale. Prin urmare, după ce ani la rând au bătut drumurile până în reședința de județ, primarii au pus piciorul în prag.

Edilii care au decis să ia măsuri sunt cei din Bocșa, Berzovia, Ramna, Vermeș, Măureni, Doclin și Ocna de Fier. Ideea este de a-i convinge pe oficialii ANAF de la nivel central să redeschidă un punct de lucru în orașul Bocșa. Asta cu atât mai mult cu cât și consiliile locale din localitățile vizate sunt dispuse să suporte o parte din cheltuieli, spre binele a zeci de mii de locuitori, care pentru o simplă adeverință trebuie să bată drumul până la Reșița.

În primă fază, am transmis către conducerea Trezoreriei statului o documentație cu avizele de principiu ale primarilor. Am primit un răspuns de la conducerea instituției, pozitiv, aș spune eu, prin care conform legii se pot înființa servicii fiscale orășenești și, în acest sens, ne-am gândit că ar fi bine să elaborăm un protocol de colaborare între consiliile locale. Ne asumăm și noi unele responsabilități, astfel încât să evităm un răspuns negativ. Chiar ieri am transmis documentația către ANAF, acolo de unde trebuie să primim acordul conform legii, a explicat Eugen Cismăneanțu, primarul orașului Bocșa, pentru www.expressdebanat.ro.

Edilii-șefi înțeleg și faptul că bugetul ANAF, pentru anul în curs, a fost deja aprobat, iar tocmai din acest motiv sunt dispuși ca din bugetul local să aloce sume pentru susținerea financiară a punctului de lucru. „La buget, am luat în considerare partea de salarizare, de spațiu, pe care l-am identificat în Corpul B al Primăriei Bocșa, și inclusiv de plată a utilităților. Toate consiliile locale sunt disponibile să finanțeze partea care nu e cuprinsă în bugetul ANAF pentru redeschiderea unui serviciu fiscal. În acest sens, discutăm de sumele de transport pe care consiliile locale au fost dispuse să și le asume în condițiile în care aceasta va fi o problemă. Sperăm ca lucrurile să funcționeze așa cum trebuie! Este un lucru de care zona noastră are nevoie. Documentația cuprinde toată baza de date a celor care ar urma să se folosească de punctul deschis la noi în oraș. În total, este vorba despre 35.000 de locuitori. Sperăm ca lucrurile să intre în normal și să găsim înțelegere la conducerea ANAF, a concluzionat Cismăneanțu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/