Primăria vrea să închidă șantierul de la Opera Română din Timișoara până la evenimentele dedicate Revoluției din 1989

balcon opera 3

Cu excepția treptelor Palatului Culturii, autoritățile locale vor să curețe și zona adiacentă clădirii Operei Române, în care a avut loc organizarea de șantier pentru lucrările la fațada imobilului, până la mijlocul lunii decembrie. Astfel, revoluționarii ar putea urca, din nou, în balconul reprezentativ pentru evenimentele din 20 decembrie 1989, atunci când Timișoara a fost declarat primul oraș liber de comunism din România.  

„Fațada Operei este în acest moment finalizată într-un procent de 90-95%, întreaga fațadă este făcută, balconul este finalizat, restaurările pe elementele de basorelief de piatră sunt făcute, elementele de metal care formează ansamblul balconului sunt și ele finalizate, ușa a fost și ea restaurată, nu s-a făcut o ușă nouă, s-a restaurat vechea poartă a Palatului Culturii.”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

balcon opera 1

Mai rămân însă nefinalizate treptele Palatului Culturii.

„Sperăm că zona adiacentă va fi refăcută până la evenimentele de comemorare a revoluției, adică undeva în 12-13 decembrie, treptele în schimb vor dura mai mult pentru că trebuie să primim piatra din Italia. Din cauza pandemiei sunt probleme mari cu termenele pe care le respectă furnizorii. Aici nu vă pot face o promisiune, dar ce pot spune e că fațada și balconul vor fi deschise și expuse.”, a explicat viceprimarul.

balcon opera 2

20 decembrie înseamnă pentru Timișoara momentul în care sună sirenele ca să marcheze momentul eliberării de sub comunism. Ca o tradiție, în fiecare an, în această zi, revoluționarii urcă în balconul Operei, locul simbol al revoluției. Anul trecut, din cauza lucrărilor la fațada clădirii, acest lucru nu s-a mai întâmplat. Din balconul Operei, în urmă cu 32 de ani, s-au strigat primele revendicări pentru libertate. Tot acolo a fost citită și Proclamația de la Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/