Primăria Timișoara a reușit să obțină o primă finanțare prin PNRR. Instituția a semnat, vineri, contractul pentru realizarea unei noi creșe cu bani europeni, în zona Bucovina. Investiția se ridică la aproape 14 milioane de lei.
Primăria Timișoara anunță că a reușit să obțină o primă finanțare europeană prin PNRR. Este vorba de o sumă care se ridică la aproape 14 milioane de lei, bani care vor fi investiți pentru realizarea unei noi creșe de 70 de locuri, în zona Bucovina.
Instituția a semnat, vineri, la Ministerul Dezvoltării, contractul de finanțare pentru această creșă care va fi ridicată pe str. Învățătorului și va avea o dimensiune medie.
„Avem prea puține locuri în creșe pentru nevoia reală a Timișoarei. Acest deficit va fi mult redus în următorii ani, pentru că deja avem trei creșe în construcție, și urmează a patra pentru care tocmai am obținut finanțare. Este important pentru noi ca cei mici să beneficieze de condiții foarte bune în spații moderne și primitoare, mai ales că vorbim de primii lor ani de viață când și nevoile sunt mai mari. Toate creșele pe care le construim sunt finanțate din fonduri nerambursabile. Această creșă va fi ridicată având la bază un proiect tip realizat de Ministerul Dezvoltării. L-am împuternicit pe viceprimarul Cosmin Tabără să se deplaseze azi la București pentru a semna contractul de finanțare”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
În afară de creșa de pe str. Învățătorului, Primăria Timișoara va construi alte trei creșe, în zonele Ion Ionescu de la Brad, Calea Bogdăneștilor și str. Cocea. Cele trei proiecte se află în diverse stadii de execuție, la final numărul locurilor în creșele de stat urmând să crească cu aproximativ 200. Valoarea celor patru proiecte se ridică la aproape 40 de milioane de lei.