Primăria Timișoara plătește aproape 25.000 de euro pentru un studiu privind digitalizarea a patru direcții

Primăria Timișoara este dispusă să plătească aproape 25.000 de euro unei firme care să o ajute în procesul privind digitalizarea a patru direcții. Instituția își dorește să renunțe la modul de lucru bazat pe suport de hârtie și să treacă la un format 100% digital.

Primăria Timișoara face noi pași spre tranziția către o instituție digitală. Astfel, luni a fost lansată procedura de achiziție a „serviciilor de asistență și consultanță informatică pentru analiza privind gradul de pregătire al Primăriei Municipiului Timișoara pentru trecerea la un mod de lucru digital și achiziționarea de servicii de consultanță, expertiză și asistență tehnică în domeniul IT/Digitalizare”.

În acest context, reprezentanții instituției informează că își propun să schimbe complet modul de lucru curent din cadrul instituției, iar un prim pas în acest sens este inițierea procesului de transformare digitală, prin care se va renunța la modul de lucru bazat pe suport de hârtie și se va trece la un format 100% digital.

Pentru a asigura succesul proiectului este necesară analizarea proceselor de lucru actuale, precum și evaluarea obiectivă a îmbunătățirii acestora în perspectiva procesului de digitalizare. Practic, se va realiza o hartă a proceselor actuale din primărie, digitalizate sau nu, urmând să fie punctate acele zone lipsă pentru ca instituția să devină una 100% digitală, iar departamentele sale să folosească soluții software interoperabile, nu fragmentate, cum sunt acum.”, a explicat Primăria Timișoara.

Potrivit reprezentanților instituției, în prima etapă sunt vizate de acest audit patru direcții și compartimente ale Primăriei Timișoara, anume: Direcția de Urbanism, Direcția Fiscală, Direcția de Evidență a Persoanelor și Serviciul Juridic.

Câștigătorul acestui contract va sprijini echipa instituției și serviciile de specialitate în determinarea cerințelor atât în cadrul comunicării interne, cât și în cadrul interacțiunii cu cetățeanul, astfel încât acestea să asigure pe cât posibil reutilizarea/integrarea sistemelor existente valide. Se va urmări și gradul de pregătire al instituției pentru digitalizarea activităților făcute încă pe hârtie. Serviciile de consultanță se impun a fi contractate dată fiind complexitatea activităților și necesitatea realizării lor de către o entitate independentă. Consultantul va studia și analiza informațiile găsite semnalând gradul de digitalizare, precum și zonele critice și verigile lipsă din resursele, procesele și datele analizate.”, a transmis Primăria Timișoara.

Contractul va fi semnat pe o perioadă de trei luni, iar la final firma care va realiza studiul va preda o listă cu sumarul celor amintite mai sus împreună cu recomandările către Primăria Timișoara pentru a repara zonele critice și a construi un plan de digitalizare 100% a instituției. Costul estimativ al acestui serviciu este de 119.000 de lei, cu TVA inclus.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/