Primăria Timișoara încearcă pentru a doua oară să găsească un constructor care să realizeze centrul multifuncțional din cartierul Ronaț, după ce la prima licitație publică, lansată în luna iunie, nu a fost depusă nicio ofertă. Investiția se ridică la 900.000 euro, bani europeni.
Primăria Timișoara a lansat, în urmă cu trei zile, licitația publică cu scopul execuției lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Regenerare fizică, economică și socială a zonei urbane marginalizate din cartierul Ronaț Timișoara – construire centru multifuncțional”. Este vorba, de fapt, de a doua licitație publică lansată, după ce la prima, organizată în luna iunie, nicio firmă nu s-a arătat interesată, astfel că Primăria Timișoara a reluat procedura.
Valoarea totală estimată a contractului se ridică la aproape 900.000 de euro, cu TVA inclus, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 17 august, la ora 15.00.
În cadrul centrului multifuncțional din cartierul Ronaț ar urma să fie oferite servicii de consiliere pentru copiii aflați în situați de risc de separare de părinți, servicii de asistență comunitară și consiliere pentru părinți. Concret, noul centru va fi ridicat pe Calea Bogdăneștilor, nr. 139C, în cadrul unui proiect european finanțat prin Programul Operațional Regional.
„La parter centrul va avea o sală de educație și activități culturale de grup și seminarii, 3 săli pentru activități educative/socializare, cabinet medical, sală de tratamente, sală de așteptare, grupuri sanitare, bucătărie fără prepararea hranei, cămară, sală de mese, sală de sport, vestiare și dușuri. La etaj: două săli de consiliere, birou administrativ, 4 săli pentru activități diverse, oficiu cu mașină de spălat, grupuri sanitare, bibliotecă, două săli de consiliere. De acest centru vor beneficia 508 persoane din zonă, din care 101 vor fi beneficiari direcţi”, a informat Primăria Timișoara.
Din momentul începerii lucrărilor, acestea ar urma să fie finalizate în doi ani.