Primăria Timișoara, contract pe 6 luni pentru întreținerea a patru cimitire

cimitir

Primăria Timișoara a găsit o firmă care să se ocupe de întreținerea a patru cimitire din oraș. Astfel, în ultima zi din anul trecut a fost încheiat un contract cu o societate, pe o perioadă de șase luni, care va avea grijă de cimitirele din Rusu Șirianu, Calea Șagului, Calea Lipovei și Stuparilor.

De la începutul acestui an, o nouă firmă se ocupă de administrarea a patru cimitire din Timișoara. Este vorba de societatea Denis Alex, cu sediul în Giarmata, care oferă servicii funerare, cu care Primăria Timișoara a semnat un contract în ultima zi din 2021.

Conform contractului, firma va presta „serviciile necesare înhumării și întreținerii cimitirelor publice umane din Municipiul Timișoara situate în str. Rusu Șirianu, Calea Șagului, Calea Lipovei și str. Stuparilor”.

Valoarea contractului se ridică la puțin peste 19.000 lei, cu TVA inclus, și a fost încheiat pe o durată de șase luni, fiind atribuit direct. Mai exact, expiră la data de 30 iunie 2022.

Contractul încetează la epuizarea sumei care reprezintă prețul contractului, precum și în cazul încheierii de către achizitor a unui nou contract de concesiune servicii privind întreținerea și exploatarea cimitirelor menționate”, scrie în contract.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/