Primăria Timișoara cere penalități record unei firme care a întârziat cu aproape un an realizarea lucrărilor. Mai precis, instituția solicită întreaga valoare a contractului.
Primăria Timișoara anunță că a dat în judecată societatea Formin SA. Asta după ce a întârziat cu aproape un an realizarea investiției „PT + Execuție utilități bloc de locuințe ANL strada Ion Ionescu de la Brad 1/ E, etapa I – pentru specialiștii din sănătate”. Mai precis, firma a întârziat 330 de zile.
„Din calculul penalităților, a rezultat că valoarea acestora ajunge la 400.151 lei fără TVA. Deoarece, conform prevederilor contractuale, valoarea penalităților nu poate depăși valoarea totală a contractului, suma solicitată de primărie prin instanță este echivalentă cu valoarea contractului, respectiv 242.516 lei, fără TVA”, a informat instituția.
Contractul a fost semnat în anul 2018 și finalizat în februarie 2023.
„Nu e primul caz în care cei care câștigă licitația cred că pot trage de timp, fără să suporte consecințele. Dar e primul caz în care cerem penalități de întârziere care echivalează cu întreaga contravaloare a lucrării. E un semnal ferm către firmele care vin la licitații că suntem atenți nu doar la calitatea lucrărilor, dar și la disconfortul la care sunt supuși timișorenii pe perioada lucrărilor. Sunt hotărât să nu închid ochii atunci când firmele depășesc nejustificat termenele de execuție. Chiar recent, instanța ne-a dat dreptate în cazul penalităților pe care le-am solicitat constructorului pentru întârzierile în finalizarea lucrărilor de modernizare a străzii Grigore Alexandrescu”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Primăria Timișoara transmite că durata contractului încheiat în 2018 a fost de 63 de luni și prevedea o lună pentru proiectare, două luni pentru execuția lucrărilor, de la data menționată în ordinul de începere, și 60 de luni perioada de garanție. Prin contract, firma s-a angajat ca, în termenele stabilite, să realizeze lucrările de branșament la apă, racordul la canalizare, branșamentul la energie electrică, amenajare locuri de parcare și drum de acces pentru blocul ANL din strada Ion Ionescu de la Brad.
„Încă de la începutul contractului, reprezentanții executanților au depus atât solicitări de decalare a termenului contractual, invocând perioadele lungi pentru obținerea avizelor și certificatelor necesare, cât și solicitări de sistare a executării diferitelor etape ale lucrării. După finalizarea proiectului tehnic, în ianuarie 2021 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de execuție. După o nouă solicitare de sistare, motivată de obținerea avizelor tehnice de racordare la alimentarea cu energie electrică, a fost emis ordinul de reîncepere a lucrărilor în iunie 2021. Societății i s-a comunicat și faptul că, de la data de 2 iulie 2021, conform contractului, se vor aplica penalități de 0,5,% din prețul lucrărilor, pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor. Cu toate că primăria a solicitat în repetate rânduri accelerarea ritmului de lucru și a refuzat societății alte solicitări de extindere a termenelor, lucrările au fost finalizate în vederea recepției de abia în februarie 2023”, a detaliat instituția.
În condițiile în care firma refuză să achite penalitățile, Primăria Timișoara a luat decizia de a o acționa în judecată pentru a recupera prejudiciul creat.