Primăria Timișoara caută soluții astfel încât Colterm să nu se mai ocupe și de reparații în școli și spitale

Primăria Timișoara caută soluții astfel încât Colterm să nu se mai ocupe și de reparații în școli și spitale, în condițiile în care societatea de termoficare a orașului se confruntă cu probleme financiare grave.

Pe lângă asigurarea de apă caldă și căldură pentru timișorenii racordați la sistemul de termoficare al orașului, Colterm are, de câțiva ani, și sarcina de a realiza reparații în clădirile școlilor și spitalelor pe care Primăria Timișoara le administrează.

Acest lucru se va întâmpla și în perioada următoare, după ce Consiliul Local Timișoara a aprobat, în ultimul plen, un proiect de hotărâre cu privire la prelungirea pe o perioadă de patru ani a contractului pentru activitatea de “Reparații și întreținere a imobilelor deținute sau aflate în administrarea municipiului Timișoara, a infrastructurii din incinta lor, eliberarea bunurilor rezultate din evacuări, precum și demolare imobile și alte construcţii, manipulare, transport”.

Totuși, primarul Timișoarei a anunțat că soluția este una provizorie, până se va găsi o altă societate care să se ocupe de această activitate.

Putem să reziliem contractul oricând și lucrăm la o variantă să trecem acest contract pe reparații, care este foarte important pentru noi, de altfel, pentru că este singura variantă în care putem să intervenim pe termeni scurt. Într-adevăr, pe termen lung nu-l vedem la Colterm. Acum îl mai prelungim și ne pregătim să-l trecem, probabil, la o altă companie, ca Colterm să se poată concentra pe ce este important, adică termoficarea. (…) Noi credem că este important să avem o divizie pe care să o putem folosi și pe termen scurt și fără discuții mari să existe o flexibilitate mult mai mare. Unde o să se afle? Nu știu. Știu că la SDM (n.r. Societatea de Drumuri Municipale) există o anumită rezistență, tocmai de aceea acum prelungim acest contract, pentru că nu există o grabă să inventăm noul sistem de azi pe mâine, dar pe termen mediu compania de termoficare trebuie să se ocupe de energie verde și de termoficare și reparațiile pentru școlile și alte imobile ale orașului Timișoara trebuie să fie făcute de altcineva”, a explicat Dominic Fritz.

 

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/