Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă, susține că Primăria Timișoara a încasat în primele două luni ale anului aproape 94 de milioane de lei, iar că din acești bani poate organiza festivalul Timfloralis „pentru următorii 100 de ani”.
Potrivit lui Iapă, banii încasați provin de la Ministerul Finanțelor, din cotele defalcate din impozitul pe venit, principala sursă de bani a primăriilor. La acești bani, mai spune liberalul, se adaugă și impozitele sau alte taxe locale încasate.
„Să vedem ce ar putea face domnul primar Fritz pentru Timișoara cu 93,91 milioane lei ar fi: ar putea organiza festivalul Timfloralis pentru următorii 100 de ani. Festivalul care a atras numeroși turiști în oraș și care ne-a promovat extrem de mult în toată lumea. Ar putea construi 5 parcări supraetajate cu câte 140 de locuri de parcare, spatii pentru birouri, un snack bar, o sală de ședințe, dar și spațiu verde toate pe 4 etaje, similar cu parcarea planificată pe Take Ionescu pe care a anulat-o domnul primar Fritz. Ar putea construi 5 noi poduri peste Bega, similare cu cel planificat de fosta administrație liberală în prelungirea străzii Jiul și anulată de dl primar Fritz. Ar putea construi două complexuri sportive similare cu cel planificat de fosta administrație în Calea Șagului, cu bazin de înot acoperit, bazin în aer liber, teren de tenis și alte amenajări exterioare, similare cu contractul reziliat în această săptămână. Ar putea construi 70% din Pasajul Solventul, pasaj despre care a declarat de curând domnul primar Fritz că nu știe cu ce bani l-ar putea face. (…) Așa-i că văicăreala domnului primar Fritz că nu are bani pare doar un teatru ieftin?”, spune secretarul de stat Cătălin Iapă.
CITEȘTE ȘI: „Eu nu văd cum să mai finanțăm Timfloralis”, spune Dominic Fritz. Depinde, din nou, de banii disponibili