Primăria Târnova caută soluții pentru reducerea consumului de energie electrică

Majorarea tarifelor la curent și gaze naturale este resimțită nu doar de consumatorii casnici, ci și de unitățile administrativ-teritoriale, care fac cu greu față scumpirilor. Pentru a reduce consumul de energie electrică, multe primării caută soluții.

Un astfel de exemplu este și Primăria Târnova, a cărei conducere lucrează acum la documentația necesară accesării unui proiect cu fonduri europene pentru un sistem fotovoltaic care să-i permită acesteia să obțină energie gratuită de la soare.

Intenționăm să atragem finanțare europeană, prin Grupul de Acțiune Locală Caraș – Timiș, din care facem parte și noi, pentru un sistem fotovoltaic, cu panouri solare, pe care să-l montăm pe școala din Târnova, pentru a asigura atât consumul de energie necesar unității de învățământ, cât și pe cel al celorlalte instituții – primărie, cămin cultural, biserică, dispensar etc -, iar surplusul care se descarcă în rețea să ne acopere și consumul iluminatului public. Dacă nu se poate total, măcar parțial, într-un procent de 70-80%.”, spune viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Târnova, Nicolae Dan Galben.

Costul unei astfel de investiții este de aproximativ 60.000 de euro, iar banii ar urma să fie obținuți de la Uniunea Europeană.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/