Primăria revendică un lac și o stradă întreagă!

Uzina din Bocșa și-a tot schimbat proprietarul de-a lungul timpului, astfel că cei care au cumpărat-o au dobândit dreptul de a deține tot ceea ce a aparținut odată respectivei societăti. Asta, chiar dacă obiectivele erau de interes public.

Administrația locală din Bocșa duce o luptă acerbă cu proprietarii CM Bocșa, pentru a recupera lacul și Strada Uzinei, în suprafață de 83.826 de mp, cu pretenția ca și cheltuielile de judecată să fie suportate tot de firma în cauză, SC Energrom SA București. În motivarea acțiunii se arată că lacul CMB și strada Uzinei fac parte din domeniul public al orașului, așa cum rezultă și dintr-o Hotărâre de Guvern, publicată în anul 2002. Potrivit actului oficial, cele două obiective nu puteau face obiectul vreunui act de înstrăinare atât timp cât dintotdeauna au fost de utilitate publică, motiv pentru care orice act încheiat cu privire la acestea este lovit de nulitate absolută.

Mai mult, din analiza cărților funciare rezultă fără dubiu că lacul pe care-l revendică a fost întabulat ca proprietate a statului român, iar în prezent lacul aparține de drept domeniului public al orașului Bocșa. Referitor la Strada Uzinei, acest imobil figura în planul cadastral întocmit în 1992 sub denumirea generică de „drum”, care face parte din domeniul public al pârâtului, adică al Primăriei Bocșa.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Lucrurile însă se complică, întrucât firma de la care administrația locală revendică obiectivele le-a cumpărat la rândul său de la cei care s-au ocupat de lichidarea societății CM Bocșa, iar în cazul în care instanța îi va da executivului câștig de cauză, aceasta, la rândul său, va trebui să fie despăgubită.

Rămâne de văzut în ce condiții se va încheia procesul și cine va avea de câștigat. Cert este că aleșii locali ai orașului Bocșa au hotărât la cel mai recent plen să folosească aceeași firmă de avocatură care și până acum s-a ocupat de caz.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. mcmsteel says:

    Eroare grava de jurnalist nedocumentat. MCMsteel SA nu se afla in lichidare cum ati fabulat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/