FOTO: Primăria Reşiţa dă prioritate tinerilor

Peste două sute de elevi de la toate liceele din oraş, care au împlinit vârsta de 18 ani, au fost invitaţi astăzi la Casa Municipală, unde, într-un cadru festiv, le-au fost oferite diplome de cetăţeni majori. totodată, tinerii au avut prilejul să-şi spună părerea în legătură cu viitorul municipiului.

Municipalitatea reşiţeană vrea ca vocea tinerilor să se facă auzită. Cei aproape 130 de liceeni care au dat curs invitaţiei de la Casa Municipală au avut de răspuns unui chestionar legat de cum sunt ei de părere că ar trebui să se dezvolte oraşul, în ce proiecte ar fi bine să investească autorităţile locale şi ce schimbări cred că ar fi benefice pentru mediul în care trăiesc.

„Noi dorim să le preluăm ideile, propunerile, proiectele. Mereu am vrut să fiu aproape de tineri şi le-am solicitat implicare în activităţile administraţiei locale”, a precizat Mihai Stepanescu, primarul oraşului.

După ce au primit diplomele de cetăţeni majori şi li s-a explicat că, odată cu atingerea vârstei maturităţii au mai multe drepturi, dar şi îndatoriri, liceenii au fost invitaţi să ciocnească o cupă de şampanie.

„Toţi cei prezenţi au primit din partea administraţiei locale diplome de cetăţeni majori. Tinerii sunt cei care pot aduce faimă oraşului nostru şi sper să rămână aici pe viitor, să urmeze cursurile universităţii noastre şi să desfăşoare aici o activitate profesională. Cred eu că mulţi dintre ei sunt deja persoane responsabile”, a mai spus Mihai Stepanescu.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157629967760778/”]

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/