Cele cinci unități de învățământ de pe raza comunei Mehadia sunt pregătite pentru începerea noului an școlar, dă asigurări primarul Grigore Bardac.
Edilul-șef spune că în toate unitățile există suficiente materiale sanitare de protecție, precum și soluții dezinfectante. Nu în ultimul rând, combustibilul pentru iarnă este asigurat, iar săptămâna aceasta s-au făcut și ultimele igienizări în sălile de curs.
„Din punct de vedere administrativ, m-am asigurat că toate unitățile de învățământ de pe raza comunei îndeplinesc condițiile necesare pentru desfășurarea activității. Sunt asigurate materialele de curățenie și de protecție, avem măști și soluții dezinfectante. De asemenea, toate școlile sunt dotate corespunzător cu sisteme de supraveghere video, iar săptămâna aceasta am discutat cu directorul școlii despre sursele de încălzire, combustibilul necesar pentru vremea rece, care mi-a confirmat că avem tot ceea ce este nevoie. Toate sunt conform necesităților, nu vom avea neplăceri din punctul acesta de vedere. Sperăm doar ca rata de infectare cu COVID-19 la nivel local să nu crească. Nici nu știu dacă în prezent mai avem vreun caz confirmat, și sperăm să rămânem cât mai mult așa, pentru că, din punctul meu de vedere, copiilor le va fi foarte greu dacă vor trece din nou în sistemul online.”, ne-a declarat primarul comunei Mehadia, Grigore Bardac.
Primăria Mehadia speră la un răspuns pozitiv din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Competitivitate (POC), unde a fost depus, încă din primăvară, un proiect pentru dotarea unităților școlare cu tablete și laptop-uri. „Cererea de finanțare a ajuns la analiză, iar în urma discuțiilor purtate cu cei care se ocupă de proiect, am înțeles că nu vor fi refuzuri, așa că sperăm cât de repede să obținem finanțarea și să achiziționăm tabletele pentru copii. În proiect avem prevăzut un număr de 600 de tablete pentru elevi și laptop-uri pentru dascăli!”, a explicat Bardac.