Primăria Lugoj a primit serverele pentru Ghișeul Unic! Mai trebuie amenajate birourile

Primăria Lugoj a mai făcut un pas spre realizarea mult promisului ghișeu unic, în cadrul palatului administrativ. Implementarea proiectului, cu finanțare europeană, ar trebui să simplifice și să ușureze depunerea unor acte și solicitări din partea cetățenilor adresate compartimentelor și serviciilor din primărie. De puțin timp au fost livrate echipamentele și serverele destinate preluării și prelucrării cererilor și datelor.

„În cadrul proiectului finanțat din fonduri europene, care are ca obiectiv principal realizarea unui ghișeu unic, în cadrul primăriei, pentru a facilita rezolvarea unor cereri și solicitări pentru nevoile cetățenilor, în prezent se lucrează la implementarea aplicațiilor și portalului. S-au primit serverele și echipamentele necesare și este în curs de elaborare strategia de elaborare smartcity, pe baza căreia se pot accesa fonduri în faza următoare. Suntem printre puținele orașe care avem această strategie și avem aprobată și strategia de dezvoltare pentru 2021-2027. De asemenea, este în curs de finalizare licitația pentru implementarea arhivării electronice a 100 m liniari de documente.”, a comunicat Primăria Lugoj.

Conform termenelor din contract, în august 2021 ghișeul unic ar trebui să funcționeze, dacă până atunci se reușește amenajarea spațiului unde va funcționa noul birou. Valoarea proiectului este de 3.984.430 de lei.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/