Primăria fără aer condiționat și fără calorifere. O comună din Timiș a finalizat tranziția către energia bună

primaria dudestii vechi

O primărie de comună din județul Timiș s-a adaptat la efectele schimbărilor climatice, dar și la provocările actuale generate de pandemie, criza energetică, respectiv războiul din Ucraina. La Dudeștii Vechi, autoritățile locale au profitat de fondurile europene puse la dispoziție pentru tranziția energetică și au finalizat transformarea clădirii primăriei în una complet eficientă energetic, încurajându-i, astfel, și pe cetățeni să investească în proiecte similare.  

Investiția în tranziția energetică a clădirii care găzduiește Primăria Dudeștii Vechi a fost de aproape 400.000 de euro, bani obținuți prin ADR Vest, în cadrul Programului Operațional Regional. O parte din finanțare a fost susținută și din bugetul local.

„Dacă ne raportăm acum la prețurile energiei, noi am anticipat cumva acest trend. Ce înseamnă o clădire eficientă energetic? Înseamnă o clădire foarte bine izolată, atât podelele, cât și tavanul, pereții interior-exterior, tâmplăria, geamurile, cu triplu strat, ușile, iar sistemul de încălzire este unul ecologic: pompă cu schimbător de căldură aer-apă. Circuitele sunt în podea; podeaua ori răcește vara, ori încălzește iarna și prin tavan este un sistem cu recircularea aerului și cu filtrarea aerului, ceea ce previne și transmiterea microbilor. În contextul Covid, aici sunteți fără nicio problemă, aerul se recirculă și nu vine niciun fel de impuritate prin el, temperatura este plăcută și nu îți dai seama de unde vine frigul sau căldura și observați că nu sunt calorifere.”, a declarat primarul comunei Dudeștii Vechi, Bono Cucalan.

De un proiect similar a beneficiat și clădirea Liceului Teoretic „Sfinții Kiril și Metodii” din Dudeștii Vechi. Aici costurile s-au ridicat la 1 milion de euro. În viitor, și clădirea școlii gimnaziale va fi eficientă energetic. La începutul lunii iulie, autoritățile locale au semnat contractul de execuție pentru extinderea și modernizarea școlii. Lucrările se vor întinde pe o perioadă de 16 luni și vor fi organizate în așa fel încât să nu perturbe activitatea școlară, după luna septembrie.

scoala dudestii vechi

„Investiția la școala gimnazială este tot pe POR. Este clădirea veche de prin 1850 pe care o vom renova, iar clădirea P+1 care e făcută prin anii 70 va fi și ea reabilitată, mai construim un etaj și încă un corp în care vor fi 6 laboratoare de ultimă generație – fizică-chimie, informatică, biologie, geografie-istorie, toate specializările. Va fi complet dotată și digitalizată.”, a mai spus primarul potrivit căruia în comună sunt aproximativ 500 de copii care merg la grădiniță, școală și liceu.

Vă reamintim, la Dudeștii Vechi, în septembrie încep lucrările pe teren la forarea celor două puțuri pentru investiția prin care se dorește ca toate instituțiile publice din comună să fie încălzite cu apă geotermală.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/