Primăria Ezeriș vrea să pună la punct 9 kilometri de drum agricol

primaria ezeris

Planuri mari în Primăria Ezeriș. Primarul Ioan Rusu vrea să acceseze fonduri pentru modernizarea a 9 kilometri de drumuri agricole.

Primarul comunei Ezeriș ne-a dezvăluit că administrația locală pune la punct un proiect finanțat din fonduri europene pentru a reabilita mai mulți kilometri de drum agricol. Ioan Rusu spune că, pentru 9 kilometri de drum, ar avea nevoie de aproximativ un milion de euro.

„Pregătim un proiect pe fonduri europene, pe AFIR, Măsura 4.3, modernizare drumuri agricole. Documentația este aproape finalizată, în proporție de 90% este deja pregătită. Este vorba de 9 kilometri de drumuri agricole. Să vedem dacă reușim să și prindem finanțarea. Sesiunea se lansează pe la sfârșitul lunii septembrie. Pietruire sau asfaltare, important e să te încadrezi ca valoare. De exemplu, la 1 milion de euro, mă încadrez la 4,5 km asfaltare și 4,5 km pietruire. Pe anumite porțiuni va fi asfalt, acolo unde este pantă, când vin ploile să nu afecteze partea pietruită.”, ne-a declarat edilul-șef.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Ghidul va deveni oficial la începutul acestei luni, iar depunerea de proiecte se va face la final de septembrie. Acest proiect ar deservi peste 900 de hectare de teren, fiind incluse mănăstirea de la Soceni, Brebu, punctele fosilifere de la Soceni. „Funcționalitatea lui va fi mai largă, nu doar agricolă.”, a concluzionat Ioan Rusu pentru expressdebanat.ro.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/