Aproximativ 11 milioane de lei vor fi investiți în Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, după ce Primăria a semnat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene un nou contract de finanțare pentru creșterea gradului de siguranță și securitate la incendii.
„Consolidarea infrastructurii medicale a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș” este titlul proiectului câștigat anul trecut de municipalitatea de pe Timiș și Sebeș pentru unitatea medicală. Acesta se derulează prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și trebuie finalizat până la 31 decembrie 2023. Vor fi montate instalații noi de detecție și avertizare la incendiu și la concentrațiile anormale de oxigen, instalații electrice de iluminat noi și va fi reabilitată infrastructura de fluide medicale, precizează conducerea Primăriei Caransebeș.
De altfel, primarul Felix Borcean a explicat că spitalul se află într-un proces continuu de transformare, iar faptul că s-a mai câștigat încă un proiect cu fonduri europene pentru unitatea medicală este un lucru cât se poate de bun.
Valoarea totală a proiectului este de 11.223.069 de lei, iar cea eligibilă de 10.608.745 de lei, municipalitatea urmând să contribuie cu suma de 614.324 de lei, atât cât reprezintă partea de cheltuieli neeligibile.
Acesta este cel de-al treilea proiect câștigat de Primăria Caransebeș pentru spital. Anul trecut s-a reușit atragerea de fonduri europene pentru construirea unui spital modular, dar și pentru dotarea unității cu aparatură și echipamente de ultimă generație.