Lucrările propuse pe investiții de administrația locală de pe Timiș și Sebeș încep să prindă contur. Se intervine pe Strada Teiușului, dar urmează și alte tronsoane din cartierele Balta Sărată și Pipirig.
Trotuarul de pe Strada Teiușului s-a transformat radical în ultimele zile, iar lucrările sunt aproape de finalizare, între Strada Libertății și pod Timiș. Reparațiile trotuarului vor continua și peste pod, până la ștrand și intersecția cu Strada Miron Cristea. Balustrada podului a fost recondiționată și vopsită, de asemenea, precizează reprezentanții Primăriei Caransebeș.
Lucrări similare de amenajare a scurgerii pluviale și de modernizare a trotuarelor și aleilor pietonale vor demara în perioada următoare și în cartierele Balta Sărată și Pipirig, pe mai multe străzi: Ștefan Jianu, Mihail Kogălniceanu, Libertății, Vasile Alecsandri, dar și în curtea fostei Școli Generale Nr. 7 din oraș, mai precizează reprezentanții administrației locale.
„Vorbim de lucrări propuse pe investiții de primărie, dar avem o serie de trotuare propusă pe «Anghel Saligny» și acelea sunt foarte multe, iar dacă reușim să prindem finanțarea pe acest program, Caransebeșul va arăta altfel, pentru că avem patru proiecte, trei pe reabilitare străzi și unul pentru modernizare trotuare. Pe ce vom insista în primul rând? Pe cel cu trotuarele, pentru că aici stăm mai prost, dar sperăm să obținem finanțare pentru toate proiectele depuse.”, ne-a declarat city-managerul municipiului Caransebeș, Florin Bogdea.