Primăria Caransebeş rupe gura târgului! Investiţii de 7,7 milioane de lei pe proiecte finanţate din fonduri europene!

Două proiecte cu finanțare europeană încep să prindă contur în municipiul Caransebeș. Aprobarea proiectelor a avut loc astăzi, în ședința extraordinară de Consiliu Local. Valoarea acestora se apropie de 8 milioane de lei.

Investițiile vizează eficientizarea energetică a două clădiri din municipiul de pe Timiș și Sebeș. Prima clădire este Spitalul de Contagioase și TBC, pentru care s-a aprobat documentația tehnico-economică, faza de studiu de fezabilitate, în vederea finanțării prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Prin acest proiect se urmăreşte creşterea eficienței energetice, municipalitatea obligându-se prin proiect să suporte cheltuielile de întreținere, reparații și gestionare a investiției realizate. Cota-parte a Primăriei este de 2% din valoare totală a proiectului de 3.661.879 de lei. Amintim că Spitalul de Contagioase din Caransebeș a fost inaugurat în 1966, iar la ora actuală se află într-o stare avansată de degradare.

Cea de-a doua clădire pentru care Primăria Caransebeș speră să obțină finanțarea europeană este fosta Şcoală generală nr. 8 din cartierul Cazărmii, în prezent clădirea fiind arondată Colegiului Național Traian Doda, ca și corp B. Valoarea totală a investiției este de 4.043.908 lei, din care 2% va suporta Primăria Caransebeș ca și cotă-parte.

Problema majoră a municipalității la aceste proiecte – și, de fapt, la orice proiect care implică reabilitarea de clădiri – ţine de obținerea avizelor de la ISU, pentru siguranța la incendii. Potrivit primarului Felix Borcean, doar pentru cele două clădiri vizate în aceste proiecte Primăria trebuie să cheltuiască sute de mii sau chiar milioane de lei, bani care nu sunt eligibili din proiecte.