Primăria Caransebeș rectifică bugetul pentru achiziții noi la Spitalul Municipal de Urgență

O neașteptată ședință De Îndată a avut loc la Primăria Caransebeș, a vechiului Consiliu Local, până când se depune jurământul de către noii consilieri aleși. Aceștia au fost chemați pentru a-și da votul pentru investiții care nu necesită amânare. 

Consilierii locali au aprobat o rectificare bugetară în sumă de 700.000 de lei, bani care au fost transferați de la alte capitole unde nu era imperios necesară cheltuirea lor și au fost acolcați unde este nevoie.

Astfel cel mai important punct din rectificare a fost alocarea sumei de 47.000 lei pentru spital. Pentru că cele două corturi de triaj epidemiologic din curtea Spitalului Municipal de Urgență nu pot fi folosite și pe timp de iarnă și, au și fost ridicate de către ISU se impune achiziționarea unor module (containere) ce vor fi montate în locul acelor corturi, care vor fi dotate cu toalete și minimum de confort pentru cadrele medicale din prima linie.


La Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș a scăzut în ultimele zile numărul pacienților infectați cu Covid 19, astăzi fiind internați 50 de pacienți dintre care 37 sunt confirmați și 13 sunt suspecți. Cu toate astea locurile de pe ATI sunt pline, în aceste zile unitatea medicală primind pacienți și din alte județe învecinate unde nu mai sunt paturi pe Terapie Intensivă, de la spitale din Craiova, Drobeta Turnu Severin dar și de la Spitalul Județean din Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/