Primăria Caransebeș își face planuri pentru viitor!

Municipalitatea din Caransebeș are în vedere realizarea unor proiecte de dezvoltare urbană care ar putea fi finanțate din fonduri europene.

În acest sens în cadrul unor conferințe online angajații Primăriei din cadrul Compartimentului de Proiecte și Programe alături de conducerea instituției au prezentat unor consultanți care lucrează cu Ministerul Dezvoltării  situația municipiului Caransebeș din punct de vedere economic precum și problemele și necesitățile urbei pentru a putea fi întocmite proiecte finanțate de Uniunea Europeană. Potrivit city managerului Florin Bogdea se va lucra pe mai multe domenii de dezvoltare:

Am avut o întâlnire alături de domnul primarul și de șefa de la proiecte și Programe, Gabriela Bănăduc cu reprezentanții unei firme de consultanță care lucrează cu Ministerul Dezvoltării pentru a putea accesa fonduri europene. Aceste proiecte fac referire la anvelopare școli, extinderea rețelei de gaz, reabilitare și modernizare străzi, extindere zone pietonale, realizarea unei rețele de cablare subterană pentru rețelele de comunicații și energie electrică din zona centrală, reabilitarea fântânilor în zona centrală și extinderea și reabilitarea parcului Teiuș”, ne-a declarat City managerul Primăriei, Florin Bogdea.

Administratorul public al urbei ne-a menționat că și pentru gestionarea gunoaielor din municipiu se va întocmi un proiect de realizare a unei stații de sortare a deșeurilor și crearea unei platforme pentru deșeuri selective. De asemenea un proiect de viitor îl reprezintă și revitalizarea spațiilor verzi abandonate în Caransebeș, iar pentru școli se dorește realizarea unui centru de cercetare și inovare, un club tehnic pentru susținerea învățământului și a dezvoltatorilor locali, ca și prioritate pe POR.

Întâlnirile consultanților online au avut aloc atât cu reprezentanții tuturor primăriilor din Vestul țării cât și individual, cu reprezentanții fiecărei primării în parte.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/