Primăria Berzasca, în plin proces de modernizare

După ce o parte din sediile administrațiilor publice locale cărășene au beneficiat de straie noi, datorită programelor de investiții, acum a venit și rândul clădirii unde își desfășoară activitatea edilul-șef, Petru Nicolae Furdui, să treacă printr-o reabilitare masivă.

Anul acesta, una din investițiile comunei Berzasca vizează aspectul, mai exact modernizarea primăriei. În valoare de 700.000 de euro, prin PNDL 2, reabilitarea și modernizarea administrației publice locale din Clisura Dunării urmăresc oferirea de condiții decente oamenilor care își desfășoară activitatea aici, lucru care va duce automat la creșterea gradului de implicare a angajaților în soluționarea anumitor sarcini, întrucât un mediu propice reprezintă unul dintre punctele forte vizavi de randamentul oferit.

Referitor la stadiul lucrărilor, dar mai ales deadline-ul acestora, primarul Berzascăi, Petru Nicolae Furdui a detaliat: „Se lucrează la corpul nou de clădire. A fost demolată clădirea veche, anexele primăriei care au fost, pe vremuri, cu altă destinație. Vom finaliza probabil această clădire în aproximativ două luni, după care mutăm toată activitatea în clădirea nouă, comasată, așa cumva, asta ca să putem începe și structura veche a primăriei cu o nouă compartimentare și modernizare. Cred că acest proiect va atinge materializarea undeva spre sfârșitul acestui an”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/