Primăria Băile Herculane a desființat parcarea privată din zona centrală a stațiunii

Administrația publică locală din Băile Herculane a trecut la desființarea unei parcări private din zona centrală a stațiunii, după ce a constatat că aceasta ar fi fost amenajată ilegal.

Conform comunicatului emis de Primăria Băile Herculane, se acționează pentru apărarea domeniului public al orașului.


Prin acțiunea de astăzi, 07 august 2020, statul și comunitatea își apără printre puținele și ultimele terenuri rămase intacte în stațiunea Băile Herculane, neeludate încă de lăcomia unora dintre cei învățați să fenteze legea și să aducă prejudicii domeniului public. Suntem obligați să tragem un semnal de alarmă cu privire la unele fapte ce nu mai pot continua să se întâmple în orașul nostru”, se arată în comunicatul publicat de Primăria Băile Herculane.

Parcarea privată a omului de afaceri din stațiune este de fapt o amenajare ilegală pe domeniul public, conform extrasului de Carte Funciară 30304 din 31.07.2020, astfel că, după controlul reprezentanților Compartimentului Domeniul Public, primarul Cristian Miclău a emis dispoziția de desființare a parcării și implicit a lucrărilor executate fără autorizație de construcție, nr. 196/05.08.2020.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/