Primăria, anunț important pentru timișorenii care beneficiază de ajutor pentru încălzire

Direcția de Asistență Socială a Primăriei Timișoara vine cu un anunț important pentru cetățenii care primesc ajutor pentru încălzirea locuinței. Așadar, instituția transmite că venitul mediu net lunar până la care se acordă acest ajutor este de 1.386 lei/persoană în cazul familiei, respectiv 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Primăria Timișoara informează că a crescut cuantumul venitului mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire. Asta în contextul în care s-a majorat salariul de bază minim brut pe țară și punctul de pensie începând cu data de 1 ianuarie 2023.

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara reamintește că venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie este de 1,386 lei/persoană în cazul familiei, respectiv 2,053 lei, în cazul persoanei singure. Având în vedere că titularii ajutoarelor pentru încălzire sunt obligați să comunice primarului orice modificare intervenită în componența familiei și a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea, îi rugăm ca în cel mai scurt timp să transmită documentele doveditoare ale veniturilor care să stabilească încadrarea în categoria de beneficiari eligibili”, a transmis Primăria Timișoara.

Comunicarea modificărilor se face prin depunerea unei noi declarații pe propria răspundere, individual sau prin asociațiile de proprietari/locatari. Mai multe informații se găsesc AICI!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/