Prima platformă subterană de gunoi a fost recepționată la Caransebeș. Urmează alte 4

Felix Borcean a asistat la recepția platformei subterane de gunoi din cartierul Pipirg, lângă sala polivalentă, fiind dezamăgit că nu arată toate platformele din municipiu ca cea inaugurată astăzi.

În acest sens, edilul urbei a menționat că își dorește ca și în celelalte zone să fie montate astfel de containere hidraulice, astfel că a contactat furnizorul pentru o nouă ofertă.


Partea bună este că vom beneficia și în Caransebeș de un serviciu modern în privința colectării deșeurilor atât a celor menajere, cât și a celor selective. Și aspectul zonei este radical schimbat, sunt mult mai atractive și probabil că și cetățenii vor fi mai atenți la selectarea gunoiului”, a menționat edilul urbei.

O astfel de platformă cu 8 containere costă 115.000 de lei, la care se adaugă TVA-ul și se adaugă containerele pentru un astfel de punct în valoare de 20.000 de lei. În această primă etapă vor fi instalate 5 astfel de platforme în municipiul Caransebeș.

Vom vedea reacția populației și în timp, poate chiar în următorul an, vom încerca să înlocuim toate platformele din Caransebeș cu astfel de containere îngropate sau la suprafață, dar estetice vizual”, a mai spus primarul Caransebeșului, care le-a transmis locuitorilor municipiului că toate investițiile făcute, inclusiv locurile de joacă sau terenurile de sport sintetice se fac din banii lor, astfel că trebuie să le prețuiască.

Fiecare dintre containere va fi inscripționat cu tipul de deșeu care va fi colectat, iar societatea Transal Urbis va administra toate aceste platformele de pe raza municipiului Caransebeș.