Să fii dispecer la telefonul unic de urgenţă 112 nu-i de ici, de colea. Mai ales pe timp de criză, când se operează cu bugete austere. De tine, de cel care preia apelurile, poate depinde nu doar salvarea unei vieţi sau prinderea în flagrant a unor infractori, dar şi salvarea de bani publici, cheltuiţi inutil în caz că sistemul ar pleca pe urmele unei alarme false. Tu decizi, deci, dacă merită sau nu să dai crezare apelantului. De întrebările puse de tine acestuia şi de răspunsurile primite în presupusa situaţie de criză.
Două exemple doar, pentru a înţelege cu toţii cum funcţionează sistemul în Reşiţa. Ambele, cazuri reale. Printr-un apel la 112, o femeie anunţă că dintr-o casă din cartierul Stavila se fură ca-n codru. Că hoţii au smuls efectiv ferestrele termopan ale unei case aflate în executare silită de către o bancă. Şi că pe geam sunt scoase în mare grabă mobilă, televizor, cam tot ce găsesc înăuntru hoţii. La capătul „firului“, dispecerul: „Doamnă, sunteţi sigură că se fură?“ Daaa!, vine răspunsul, se întâmplă chiar acum! Se fură! Se fură tot din casă! „Doamnă, sigur nu e executorul cel care a scos termopanele?“, insistă Toma necredinciosul, perspicace foc. La fel ca în cazul altui apel, primit într-o noapte, pe la ora 1. Atunci când tot o voce feminină ceruse ajutor pentru prietena ei. Aceasta era acasă cu soţul bine machit şi o încasa zdravăn de la vârtosul bărbat. Neputând să sune ea, de frica soţului, la 112, dar având prezenţă de spirit, victima i-a scris disperată pe facebook prietenei, rugând-o s-o ajute cu apelul. Reacţia dispecerului sictirit: „Doamnă, dacă prietena dumneavoastră a putut să scrie pe facebook, putea să sune ea direct la noi!“ La insistenţele femeii însă, dar şi după ce dispecerul a avertizat-o că, dacă sesizarea nu se confirmă, va fi amendată, după lupte seculare a fost trimis un echipaj de poliţie. La fel ca şi în cazul celuilalt apel de urgenţă.
Nu ştim cum s-au finalizat intervenţiile organelor. Ştim doar că să fii dispecer la telefonul unic de urgenţă 112 nu-i de ici, de colea. Mai ales pe timp de criză, când se operează cu bugete austere. De tine, de cel care preia apelurile, poate depinde nu doar salvarea unei vieţi sau prinderea în flagrant a unor infractori, dar şi salvarea de bani publici. Când banul public este însă economisit cu preţul sacrificării unor vieţi, întrebăm: E un preţ corect?