Negocierile dintre PNL și Alianța USR-PLUS legate de propunerea lui Romeo Dunca de a merge pe liste comune la alegerile din 27 septembrie în Caraș-Severin au eșuat și nimic nu se mai poate schimba! Eventuale alte discuții, după aflarea rezultatelor scrutinului!
Andrei Plujar și Daniel Toma au explicat motivele pentru care n-au renunțat la pretenții și i-au forțat oarecum pe liberali să meargă pe cont propriu în alegerile locale de la sfârșitul lunii septembrie. „USR și PLUS au fost construite de oameni care la peste 25 de ani de la Revoluția din 1989 au văzut cum speranțele și năzuințele lor au fost înșelate de politicieni, cum promisiunile unei vieți mai bune s-au transformat aproape de fiecare dată în dezamăgiri, cum corupția și incompetența au pus stăpânire pe țară, în fiecare comunitate, în administrație, în școli sau spitale. Politica e despre interesul public, nu despre interesele personale sau ale clicilor de partid. Nu am făcut niciodată înțelegeri netransparente, nu am negociat funcții și privilegii, am pus întotdeauna principiile deasupra intereselor mărunte”, au motivat liderii Alianței USR-PLUS.
Plujar și Toma spun că cei care au condus țara mințind, furând sau înșelând nu mai au ce căuta în politică și că așteptările bănățenilor s-au năruit rând pe rând. Totodată, subliniază cei doi, aceeași oameni vor veni și în perioada următoare să promită, să negocieze beneficii personale, să construiască feude de unde să răsplătească cu funcții fidelii. Vor migra în continuare de la un partid la altul, lipsiți de orice scrupule, se vor lăuda pe munca și profesionalismul celor care muncesc și fac lucrurile să se miște în județ și care mai cred în Caraș-Severin.
„Alianța noastră USR-PLUS din Caras-Severin este constituită pe nemulțumirile și speranțele celor care au ales să nu mai stea deoparte și să ajute la reconstrucția încrederii și speranței din regiune. Partenerii noștri sunt cei care au strâns semnături alături de noi în campania «Fără penali în funcții publice», care au ieșit în stradă când justiția a fost amenințată, care au manifestat pe 10 august. Mergem încrezători în alegeri, fără aranjamente și jocuri de culise, așa cum se obișnuiește în campania electorală”, au adăugat Plujar și Toma.
Alianța USR PLUS nu a încheiat cu alte partide înțelegeri, alianțe și nici nu a negociat funcții. A primit o singură ofertă, din partea PNL. „Am purtat trei runde de discuții în căutarea unei soluții care să crească șansele unei construcții electorale capabile să învingă coaliția formată în jurul PSD Caraș-Severin. Din păcate, această șansă nu a fost fructificată. Negocierile s-au împotmolit prin atitudinea și tonul celor care ne-au invitat la negocieri, prin postări nedemne de luat în seamă, cu acuze și procese de intenție la adresa conducerii alianței. Dacă se face cineva vinovat de eșecul acestor negocieri cu siguranță vina trebuie căutată la PNL. Afirmațiile repetate ale domnului Dunca din spațiul public nu îi fac cinste nici lui, nici PNL care cu surprindere vedem că îl acompaniază. În afaceri, ca și în politică, onestitatea, respectul și încrederea constituie resorturile oricărui gen de colaborare. Am primit în schimb acuze, am fost tratați cu aroganță și desconsiderați. Dacă la primele două întâlniri, la care au participat domnul Dunca si domnul Popa, s-a discutat doar despre o formulă de a participa pe lista comună la CJ si CL Reșița, la ultima întâlnire, la care au participat domnul Rădoi, domnul Stan și domnul Surdu, ni s-a comunicat că oferta transmisă de dimineață de către domnul Vela este de a merge pe liste comune în toate orașele din județ și că fie o acceptăm, fie nu mai discutam deloc”, au dezvăluit liderii USR PLUS.
Cei doi spun că și-ar fi dorit liste comune cu PNL, dar nu în orice condiții.