Preşedintele Lolea îşi pune antrenorii de juniori în cap: „De zece ani, nu producem nimic!”

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Şeful fotbalului din Caraş-Severin a evidenţiat în cadrul Adunării Generale a AJF, care a avut loc ieri, un adevăr trist şi pe care mulţi se feresc să-l spună. La nivel de copii şi juniori se investeşte, în general, puţin, iar acolo unde sunt bani mulţi, e amatorism şi se cheltuie fără a se vedea vreun rezultat.

Viorel Lolea a înţeles că a-i menaja pe unii şi pe alţii doar pentru că au jucat cândva la un anumit nivel pentru echipele judeţului sau pentru că acum au o vârstă respectabilă e o greşeală. Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal a vorbit în cadrul şedinţei de bilanţ a forului cărăşean despre competiţii noi, a prezentat programul competiţiilor aflate în desfăşurare, dar cel mai interesant subiect atins a vizat sectorul juvenil. „Avem două echipa în Liga a II-a. La Caransebeş nu avem niciun caransebeşean în lot, la Reşiţa îl mai avem doar pe Zimmermann. Au mai fost Breşneni şi Vaştag. Problema este că, de zece ani, nu producem nimic!”, a avertizat Lolea.

untitled design set 970x90 px

Deloc întâmplător, atenţia AJF-ului cărăşean se îndreaptă în special spre fotbaliştii de mâine, pentru că prezentul e destul de trist şi nu dă prea multe speranţe. Prezente cândva an de an la turneele finale şi chiar pe podiumurile naţionale, echipele de juniori din judeţ, mai ales cele de 16-18 ani, şi-au cam luat adio de la astfel de performanţe. Scuze, explicaţii şi văicăreli, peste tot. Performanţe, aproape deloc, deşi sunt cluburi unde se investesc miliarde şi condiţiile sunt foarte bune. Cel mai bun exemplu în acest sens este centrul de copii şi juniori din Valea Domanului. „Suntem foarte bucuroşi şi ne mândrim în special cu ceea ce am reuşit la nivelul copiilor şi juniorilor. De anul acesta competiţional vor accede la fazele zonale primele două clasate la juniori C, D şi E, vom avea două reprezentate în competiţiile zonale. Ne mândrim cu campionatul juniorilor F, suntem printre primele AJF-uri care am reuşit organizarea acestui campionat. Vom sprijini în continuare copiii, asigurând gratuit arbitrajul şi oferind cât mai multe facilităţi”, a mai spus şeful fotbalului din Caraş-Severin.

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Un copil vine la fotbal din plăcerea de a JUCA, DE A FI MAI BUN, DE A CÂŞTIGA MECIUL… A nu-i crea condiţii de a se JUCA înseamnă a te opune dezvoltării fizice şi psihice a propriului tău copil. Viorel Lolea ştie bine ce înseamnă să creşti în fotbal şi să-ţi creşti şi copilul. Deci, felicitări pentru ideiile (arbitraj gratuit, alte facilităţi) pentru a se pune în umbră crima de desfiinţare a fotbalului de seniori din Caraş-Severin ce a suferit şi din cauza lipsei eşalonului doi (juniori) şi trei (copii) şi a banilor ce se investesc în “mercenari”.

  2. Christian says:

    Din generatia lui Vastag (1993-1994), nu mai putin de 5-6 jucatori au ajuns la Jimbolia la Marcel Baban. De ce oare?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/