Președintele Dunca, adus în fața procurorilor! Urmează să intre în sala de judecată!

S-a umplut paharul în Consiliul Județean! Romeo Dunca va da explicații atât la Parchet, cât și în fața instanțelor de judecată pentru modul în care înțelege să conducă instituția publică!

Acuzațiile deosebit de grave, jignirile și ofensele pe care le împarte cu generozitate subordonaților și consilierilor județeni care nu sunt de acord de fiecare dată cu ceea ce visează el noaptea îl obligă deja pe președintele Consiliului Județean să răspundă în instanță. Gurile rele susțin că același lucru urmează să-l facă și pentru unele lucrări atribuite prin ocolirea legislației, dar până ca organele de cercetare penală să confirme asta Romeo Dunca are tot dreptul să pretindă în continuare că e garantul corectitudinii. Va răspunde sigur însă pentru modul în care înțelege să-și exercite funcția. Consilierul județean Pro România, Flavius Nedelcea, cel care a fost făcut „prost” de către Romeo Dunca în plină ședință de plen, spre stupefacția celor prezenți, și-a pus deja avocații la treabă.

„Eu nu m-am putut coborî la un nivel atât de jos, e vorba totuși de cea mai importantă instituție din județ. Pentru cuvintele jignitoare ce mi-au fost adresate în ședința de zilele trecute, dar și pentru altele, voi formula o plângere penală împotriva lui Romeo Dunca. Îl voi acționa în judecată și în instanțele civile. De altfel, chiar el m-a invitat să-l dau în judecată”, a explicat Flavius Nedelcea pentru expressdebanat.ro.

Romeo Dunca e acuzat de comiterea infracțiunii de purtare abuzivă, prevăzută de Art. 296 Cod Penal, care spune că „întrebuințarea de expresii jignitoare față de o persoană de către cel aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se pedepsește cu închisoare de la o lună la șase luni sau cu amendă”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/