Preșcolarii din Caransebeș învață despre Europa prin activități recreative

Ziua Europei a fost marcată azi, ca în fiecare an, de preșcolarii din municipiul Caransebeș prin activități recreative menite să ajute la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

Sala de sport a Clubului Sportiv Școlar din municipiul de pe Timiș și Sebeș a găzduit astăzi, 9 mai, acțiunea cu titlul „Copil ca tine sunt și eu”. Proiectul este înscris în calendarul activităților educative județene și a fost derulat de Grădinița PP 4 din cartierul Nord al municipiului, cu sprijinul Inspectoralului Școlar Județean.

„Această activitate a fost coordonată de către doamna educatoare Monica Munteanu Urban și au participat preșcolarii de la grădinița noastră. Astfel, fiecare grupă a ales o țară membră a Uniunii Europene, pe care au prezentat-o prin mai multe colaje, panouri informative și chiar prin diferite lucruri sau produse alimentare tradiționale din țara respectivă”, ne-a precizat directorul instituției, Codruța Peia.

La finalul prezentării activității creative, cei mici, peste 100 la număr, au prezentat un scurt program artistic. Cei care i-au aplaudat au fost părinții, dar și cadrele didactice prezente la manifestare.

„Noi suntem în săptămâna Școala Altfel și întotdeauna alegem această perioadă pentru a putea cuprinde în mod festiv și activitățile dedicate zilei de 9 mai. Intenția noastră a fost ca evenimentul să se desfășoare în aer liber, însă, din păcate, vremea nu ne-a ajutat și am primit sprijinului d-nei Laura Andrei, directorul Clubului Sportiv Școlar, care ne-a pus la dispoziție sala de sport pentru această ampla manifestare”, ne-a mai declarat Codruța Peia, directorul Grădiniței PP nr 4 din Caransebeș.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/