Premii de excelență pentru reprezentanți de marcă ai artei și științelor umaniste din Timișoara

Dana Percec, Leon Vreme și Cristina Chevereșan sunt doar trei dintre valorile Timișoarei, înscrise în concursul pentru unul dintre premiile Galei Excelentei Bănățene.


Municipiul de pe Bega își recunoaște valorile și le va premia sâmbătă, 15 decembrie, sub găzduirea Teatrului National din Timișoara, locația fiind aleasă prin prisma anului special — Centenarul Unirii, evenimentul căpătând, astfel, în clădirea emblematică a Timișoarei, un caracter solemn.

Cine sunt cei trei reprezentanți de marcă ai artei și științelor umaniste înscriși în cursa pentru premiul Eugen Todoran?

Leon Vreme – apreciatul pictor cu rezonanță internațională ce a adunat în bios-ul său sute de expoziții și premii, locale, naționale, europene și internaționale.

  • 2003 – Diploma de Excelenţă pentru merite deosebite în domeniul creaţiei şi al promovării valorilor culturale din partea Facultății de Arte,
  • 2003 – la București, primește premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru pictură, în 2004 primește Ordinul Meritul Cultural în grad de ofiţer;
  •  2005 – la Timişoara, primește premiul Pro Cultură Timisiensis pentru întreagă activitate, oferit de Consiliul Judeţeuan Timiş;
  • 2007 -la Arad, primește premiul de excelenţă Sever Frenţiu – Bienala 2007;
  • 2014 – diploma de excelenţă pentru întreaga operă artistică din partea Primăriei Timişoara;
  • 2016 – premiul I pe România la salonul de pictură al Uniunii Artiștilor Plastici din România.


Dana Percec Conf.Univ.Dr. abilitat la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara și Decanul acestei facultăți din 2012. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România și a altor asociații profesionale din țară și străinătate în domeniul studiilor literare. Este autoarea a numeroase volume de critică literară și eseu, unele din ele traduse și în străinătate, care s-au bucurat de aprecierea specialiștilor din domeniu.

Conf. Univ. Dr. Habil. Cristina Chevereșan – predă literatură și cultură americană la Universitatea de Vest din Timișoara, activând în numeroase asociații naționale și internaționale de top în domeniu. Alumn și Ambasador Fulbright, cercetător și critic literar, a publicat șapte cărți și multiple articole, recenzii și interviuri în reviste academice, colecții de eseuri și presa culturală. A coordonat, editat și tradus o serie de alte volume.

Evenimentul este organizat și susținut de către Consiliul pentru Excelența Timișoarei (reunind Academia Română filiala Timișoara și cele patru universități de prestigiu din oraș: Universitatea de Vest Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea de Medicina și Farmacie Timișoara și Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului), în parteneriat cu M.L.N.R (Marea Lojă Națională din România) și Asociația Timisiensis.

Caracterul de gală va fi dat de adoptarea modelului Premiilor Nobel, respectiv cu gala propriu-zisă, concert și dineu, program ce va începe de la ora 19 și ce are ca obiectiv principal dezvoltarea și susținerea unei culturi a excelenței și promovarea valorilor Timișoarei și Banatului.

Programul artistic va fi susținut de Orchestra, Corul și soliștii Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara și tot cu această ocazie va avea loc o licitație tăcută de artă (în foaierul Operei, în timpul pauzei dintre momentele artistice), urmând ca fondurile obținute să fie folosite la finanțarea unuia dintre premii.