PREMIERĂ. Spectacolul naturii la Eurovision, cu transmisiuni live din şase ţări! În direct, sălbăticia din Munţii Ţarcu!

casinoherculane by sungarden

Astăzi, 6 mai, de la ora 19, la TVR 3 intră Natura în direct – din cele mai îndepărtate colţuri ale Europei, prin intermediul unui program internaţional. În premieră, programul EBU (Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune) Natura este transmis simultan şi în direct din mai multe locaţii de-a lungul a şase ţări şi va fi oferit tuturor celorlalte ţări membre.

Programul este coordonat de televiziunea publică din Irlanda (RTE), în parteneriat cu televiziunile publice din Norvegia, Spania, Olanda, Slovenia şi România. Prin intermediul transmisiunilor satelitare, echipele speciale de la fiecare televiziune vor transmite, în direct, cele mai uimitoare imagini din sălbăticie. Proiectul EBU este un nou spectacol Eurovision – de această dată nu despre muzică, dans sau instrumentişti, ci despre natura neatinsă de om –, eveniment la care fiecare ţară participă cu cei mai buni reprezentanţi ai săi.

Timp de o oră, milioane de telespectatori din Europa vor fi duminică seara martori direcţi la ceea ce se întâmplă cu natura sălbatică în fiecare dintre momentele transmisiunii. Imaginile în direct vor încerca să surprindă masivul urs polar din tundra nordică, păsările unice şi animalele din habitatele protejate din insulele Irlandei, lupii şi caprele negre din Slovenia, fascinantele păsări flamingo din sudul Spaniei, solitarii vulturi din Olanda şi mândria Carpaţilor româneşti: zimbrii şi urşii din Munţii Ţarcu.

Transmisiunea din România va fi asigurată de Televiziunea Română prin intermediul echipei de la studioul TVR Timişoara condusă de Dite Dinesz. Astfel, milioane de telespectatori din Europa vor recepţiona duminică seara imagini în direct din Valea Igegului, unde există nouă observatoare pentru urşi, şi vor aştepta cu sufletul la gură să vadă „live” zimbrii româneşti în habitatul lor natural.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Pentru mine, proiectul inedit din 6 mai a început în ianuarie 2018 când m-am întâlnit la Dublin cu echipele tv partenere şi când, pentru două zile, am gândit întreg evenimentul. De atunci, aştept cu sufletul la gură această oră unică din vieţile noastre, în care vom intra în transmisiune directă cu acel univers paralel nouă – viaţa neatinsă de om – care, sub asaltul lumii civilizate, dispare, câte puţin, în fiecare zi. Voi intra în direct cu gândul că pădurea, al doilea miracol după om, trebuie să rămână neatinsă. Aşa cum este ea aici, în Ţarcu. Doar prin ea înţelegem cât de simplă şi firească este viaţa”, declară Dite Dinesz, de la TVR Timișoara.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/