Premieră la TNT. Primul spectacol realizat în contextul pandemiei

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Teatrul Național din Timișoara se pregătește de prima premieră a stagiunii 2020 – 2021. Este vorba despre primul spectacol conceput și realizat în contextul pandemiei.

Astfel, vineri, 9 octombrie, de la ora 19.00, la Sala 2, Teatrul Național își așteaptă spectatorii la Homer S.O.S., după Iliada și Odiseea, spectacol-triptic semnat de regizorii Ion Ardeal Ieremia, Mihaela Lichiardopol și Sabin Popescu.  

„Homer S.O.S. este un spectacol început online, cu repetiții stăruitoare, obstinate, în fața computerului, cu regăsirea în repetiții dictate de distanțare și de masca de protecție, dar deopotrivă – la fel ca agerul Ulise – de bucuria descoperirii Poveștii. Cei trei regizori au construit acest «re-start» ca pe o polifonie de concept și de estetică, într-un triptic care desenează istoria mitică și eroică a Antichității în tușele stilistice ale zilei de azi. Dacă Iliada este o poveste despre mânie, iar episodul din Iliada, în regia lui Ion-Ardeal Ieremia, descrie un moment din sângerosul război troian, Odiseea, în episodul recuperat teatral de Mihaela Lichiardopol, este un palpitant jurnal al negocierilor, al loialităților și trădărilor, al alianțelor și al «politicii» umane, zeiești (ba chiar și, uneori, în varianta lor «deo-mundană»); în egală măsură, Odiseea este și o poveste de călătorie, un roman picaresc, o istorie a peregrinărilor lui Ulise, așa cum o spune episodul creat de Sabin Popescu”, spun despre spectacol reprezentanții Naționalului. 

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Claudia Ieremia, Paula Maria Frunzetti, Luminița Tulgara, Cătălin Ursu, Romeo Ioan, Alecu Reus, Cristian Szekeres, Darius Zet, Raul Horn, Lucian Matei și Ilior Spătar (Iliada), Alina Ilea, Victor Manovici, Bogdan Spiridon, Ana Maria Cojocaru, Mălina Petre, Iuliana Crăescu și Ana Maria Pandele Andone (Odiseea I) și Matei Chioariu, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Roberta Popa și Denisa Muzicaș (Odiseea II). Spațiul scenografic este semnat de Emil Bejenaru, light designul – lui Florian Putere, iar conceptul video și sonor îi aparține lui Sebastian Hamburger.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Biletele pot fi achiziționate online pe www.tntimisoara.com sau de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), de marți până dumnică, între orele 11.00 și 19.00.

Numărul de locuri este limitat în funcție de normele de distanțare. 

Foto: TNT

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/