Premieră la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara. Pacienții post-Covid 19 vor putea fi investigați cu ajutorul ecografiei Doppler

În premieră, la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, pacienții care au fost infectați cu noul coronavirus vor putea fi investigați cu ajutorul unei ecografii Doppler. Ecografia permite evaluarea fluxului de sânge în timp real.

O ecografie Doppler poate determina cât de rapid curge sângele, prin măsurarea vitezei de modificare a nivelului său. Cu ajutorul acestui tip de investigație imagistică se monitorizează fluxul sangvin la nivelul arterelor și venelor, atât în cazul membrelor inferioare și superioare, cât și la nivelul arterelor cervicale sau cerebrale.

„Ultrasonografia sau ecografia sistemului venos, îndeosebi la venele inferioare, este importantă în cazul pacienților imobilizați o perioadă lungă la pat, care au factori de risc vascular ce implică stază venoasă sau tare asociate. În cazul lor există riscul de a dezvolta tromboză venoasă profundă, adică înfundarea venei respective cu trombi (cheaguri de sânge). În cazul pacienților COVID 19 am depistat numeroase situații de embolism pulmonar și unul dintre factorii de risc înalt pentru producerea embolismului este tromboza venoasă profundă.”, a declarat medicul radiolog Antonio Fabian.

Ecografia de tip Doppler este noninvazivă, noniradiantă și poate fi executată la patul bolnavului. Durează între 20 și 30 de minute și poate fi făcută de mai multe ori fără niciun risc pentru pacient. Tehnica de ecografie vasculară poate fi folosită pentru pacienții internați în spital, imobilizați la pat, dar și pentru cei în reevaluare post COVID.

„Acești pacienți au un risc  major de a dezvolta tromboză vasculară periferică. Această tehnică ne permite să monitorizăm constant bolnavul pentru a observa, de fapt, momentul în care el produce un cheag de sânge sau un tromb la nivelul vaselor. În această situație, tratamentul acestor pacienți se schimbă, este un tratament mai dur, mai agresiv, care are rolul de a dizolva acest cheag de sânge. Cea de-a doua categorie este a pacienților care se prezintă în spital având deja această patologie instalată, putem să observăm, prin această tehnică, tromboza vasculară și gradul ei de extindere”, a spus Diana Manolescu, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Timișoara.

Aparatul vine în completarea spectrului de investigații imagistice care sunt realizate în Centrul de Radiologie de Performanță al Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie din Timișoara.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/