Premieră la Spitalul CFR. Operație laparoscopică pentru tratarea unei hernii hiatale

opratie 1

O pacientă în vârstă de 56 de ani, cu numeroase comorbidități, a fost supusă unei intervenții efectuate în premieră la Spitalul CFR din Timișoara. Operația a durat aproape două ore. 

Femeia, o pacientă cu boli cardiace, fibroză pulmonară, boli sistemice, necesita o intervenție complexă pentru repunerea stomacului în interiorul cavității abdominale și recalibrarea hiatusului esofagian. Chirurgii de la Spitalul Clinic CF din Timișoara au intervenit laparoscopic, iar în sprijinul lor au venit și doi medici din echipa prof. dr. Ciprian Duță, de la Spitalul Județean Timișoara.

„Am intervenit laparoscopic, minim invaziv, ceea ce constituie un avantaj pentru pacient. Prin mai multe orificii mici, de 0,5 sau 1 cm, se readuce stomacul în abdomen. Orificiul lărgit, acest hiatus se închide parțial, aplicându-se o valvă antireflux, împiedicând astfel refluxul gastric, ceea ce înseamnă că secrețiile gastrice, conținutul gastric, nu va mai trece din stomac în esofag. Refluxul determină o “arsură” a esofagului, cu modificări structurale, care reprezintă un factor de risc pentru tumorile esofagiene.”, a declarat Sorin Chiriac, medic primar chirurg la Spitalul Clinic CF Timișoara.

Hernia hiatală reprezintă deplasarea unei părți a stomacului din cavitatea abdominală în torace. Boala este diagnosticată printr-o endoscopie digestivă superioară. Un examen imagistic arată apoi poziția tubului digestiv. Printre simptomele herniei hiatale se numără: arsuri la nivelul stomacului, regurgitarea de alimente și lichid, înghițirea cu dificultate, indigestie, greață și absența tranzitului intestinal.

În cazul pacientei, afecțiunea nu a putut fi vindecată prin tratament medicamentos, necesitând o intervenție. Indicația chirurgicală a herniei hiatale apare atunci când vorbim de complicații și forme severe ale bolii. Operația, deși făcută pe cale laparoscopică, a necesitat o atenție deosebită având în vedere starea de sănătate și comorbiditățile pacientei.

„Aceste hernii sunt destul de frecvente. În unele statistici se spune că depășesc 50 la sută din populația în vârstă de peste 50 de ani. Dar, refluxul simptomatic cu dureri, cu suferință, este mult mai mic și doar în asemenea cazuri este indicată ‘repararea’ acestor hernii. Avantajele unei intervenții laparoscopice sunt multiple. Este chirurgie minim invazivă, adică incizii mici, durere redusă post operatoriu, perioadă mult mai scurtă de recuperare și, implicit, o durată redusă de spitalizare.”, a mai spus doctorul Sorin Chiriac.

Totodată, în timpul intervenției chirurgicale a fost prelevată și o probă de țesut de la nivelul ficatului pacientei pentru realizarea unei biopsii. Operația a fost un succes, iar pacienta se simte bine și este monitorizată de medici.

Spitalul Clinic CF are în dotare două blocuri operatorii modernizate. Unul dintre ele cu trei săli de operații, iar cel de-al doilea destinat intervențiilor chirurgicale din domeniile ORL și Oftalmologie, cu două săli de operații. În 2022, aici au fost efectuate peste 1.000 de intervenții chirurgicale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/