Premieră în Banat! Concurs de proiecte pentru spitale lansat de un consiliu județean!

untitled design set 970x90 px

Consiliul Judeţean Timiş pune la bătaie bani pentru cinci spitale orășenești din tot atâtea localităţi urbane din judeţ. Este vorba de finanțări pentru achiziţia de echipamente medicale, care se acordă pentru anul bugetar 2019 și exclud proiecte deja începute.

Sunt vizate spitalele din Sânnicolau Mare, Făget, Jimbolia, Deta și Lugoj. Finanțarea solicitată nu trebuie să depășească 200.000 de euro. Președintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, consideră că un sistem concurențial de acest tip este totodată și unul transparent. „Vorbim de o premieră, fiind pentru prima dată în istoria Consiliului când se lansează o schemă de finanțare a spitalelor din judeţ. Am alocat o sumă de trei milioane de lei pentru o perioadă de trei ani. Practic, unitățile sanitare vor intra într-o competiție transparentă pentru accesarea finanțării nerambursabile, ceea ce va conduce la selectarea proiectelor cu cel mai mare impact în comunitate. Ne dorim să direcționăm banii, în cel mai transparent mod posibil, acolo unde e cea mai mare nevoie de ei”, a precizat Dobra.

Fondurile nerambursabile vor fi acordate printr-o schemă de minimis. Schema de minimis are ca scop susținerea și stimularea furnizării de servicii medicale în concordanță cu nevoile reale ale comunității, prin finanțarea de către CJ Timiș a achiziției de echipamente medicale. CJT realizat un ghid care prevede condițiile și criteriile de eligibilitate, precum și modelul de contract ce se va încheia cu beneficiarii schemei.

publicitate ziar expresb 1000x100

Ghidul de accesare a fondurilor prin schema de minimis poate fi consultat aici: http://www.cjtimis.ro/Custom/Sivadoc/Download.aspx?id=692638&t=5&p=1

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/