Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a vizitat bolnavii din spitalele reşiţene. Zilele acestea, în Episcopia Caransebeşului se desfăşoară mai multe evenimente dedicate anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor.
Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian, a vizitat miercuri Spitalul Judeţean de Urgenţă Staţionar II şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Staţionar III din Reşiţa.
Ierarhul a oficiat în cele două instituţii medicale Taina Sfântului Maslu. La slujbe au participat pacienţi şi rude ale acestora, dar şi cadre medicale. Alături de Ierarh s-au aflat părintele protopop al Reşiţei Cătălin Mirişan, precum şi preoţii misionari din spitalele reşiţene.
„Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a oferit pacienţilor şi cadrelor medicale iconiţe şi pliante despre Taina Sfântului Maslu, marcând faptul că pentru prima dată în spitalele reşiţene a fost oficiat de către un arhiereu această taină a bisericii noastre, administrată în mod special celor bolnavi şi aflaţi în suferinţă”, a spus Casian Rușeț, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Caransebeș.